DSP Bucureşti verifică dacă unitatea de transfuzie sanguină de la Spitalul CF2 poate fi autorizată | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

DSP Bucureşti verifică dacă unitatea de transfuzie sanguină de la Spitalul CF2 poate fi autorizată

Inspectorii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Bucureşti fac verificări, marţi, la Spitalul CF2 pentru a vedea dacă pot autoriza sau nu unitatea de transfuzie sanguină, o decizie urmând a fi luată în cursul zilei, potrivit purtătorului de cuvânt al Ministerului Sănătăţii, Laurenţiu Colintineanu.

"Inspectorii DSP Bucureşti fac verificări astăzi la Spitalul CF 2 pentru a vedea dacă sunt îndeplinite condiţiile pentru autorizarea unităţii de transfuzie sanguină", a declarat, pentru MEDIAFAX, Laurenţiu Colintineanu, purtător de cuvânt al Ministerului Sănătăţii.

Pe 2 august, o asistentă de la Spitalul CF 2 a fost amendată cu 700 de lei de inspectorii sanitari în urma anchetei care a stabilit că o pacientă de 39 de ani a primit o transfuzie greşită de sânge din cauza unei erori de etichetare a testelor pretransfuzionale.

„Inspectorii sanitari din cadrul Direcţiei Sanitare Publice (DSP) Bucureşti au decis sancţionarea unei asistente de la Spitalul CF2 cu suma de 700 de lei. În acelasi timp, DSP Bucureşti sesizează Colegiul Medicilor pentru continuarea investigaţiilor conform atribuţiilor legale ale acestuia, inclusiv pentru a răspunde la întrebarea dacă vina pentru incidentul transfuzional este de atribuit şi unui medic sau nu", potrivit unei informări de presă transmise la acea vreme agenţiei MEDIAFAX.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro