E liber | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

E liber

Dupa ce a incercat luni la rind sa scape din arest, folosind toate caile prevazute de legea penala, Ghita Buricea este, in sfirsit, liber. Nu este meritul lui, nici macar al aparatorilor din controversatul dosar, ci decizia unui judecator brailean, care si-a sfidat, astfel, colegii, revocind masura arestarii preventive dispusa de acestia. Ieri seara, dupa expirarea celor 24 de ore prevazute de lege - timp in care procurorii puteau declara recurs -, liderul gruparii din Radu Negru si ceilalti inculpati au iesit din arest, mai putin cei arestati pentru alte fapte penale, cum ar fi Costel Gheorghe, autorul tentativei de omor de la Palatul de Justitie. Zeci de amici, simpatizanti si membri ai gruparii conduse de fratii Buricea si-au asteptat "bossul" la iesirea din Penitenciar, incepind cu ora 15.00, ca sa-l felicite. Jandarmii si politistii au patrulat prin zona timp de citeva ore, ca sa se asigure ca nu v-a izbucni niciun scandal, o parte dintre cei prezenti fiind chiar perchezitionati. Eliberarea lui Buricea a pornit de la schimbarea incadrarii juridice a faptei, din ultraj contra bunelor moravuri si tulburarea grava a linistii si ordinii publice in cea de incaierare, prevazuta de art. 322 cod penal. Cum pedeapsa pentru incaierare poate fi si o banala amenda, judecatorul s-a vazut indreptatit sa revoce arestarea preventiva a inculpatilor, invocind, de asemenea, legea penala.

Mandatul de arestare emis in lipsa pe numele lui Costica Buricea ar putea fi si el revocat

Intr-un comunicat de presa trimis redactiei noastre de prim-procurorul Parchetului de pe linga Tribunalul Braila, Fanel Mihalcea, se precizeaza: "Schimbarea incadrarii juridice a faptelor deduse judecatii este atributul instantei. Procurorul de sedinta poate sa achieseze sau nu la o eventuala schimbare, raportat la intregul material probator. Conform art. 361 al. 2 cpp., “incheierile date in prima instanta pot fi atacate cu apel numai odata cu fondul”. Infractiunea de incaierare prevazuta de art. 322 cod penal in care instanta a dispus schimbarea incadrarii juridice este pedepsita cu inchisoarea de la o luna la sase luni sau cu amenda. Conform dispozitiilor art. 136 al. 6 cpp. “masura arestarii preventive nu poate fi dispusa in cazul infractiunilor pentru care legea prevede alternativ pedeapsa amenzii”. (...) In raport cu noua incadrare juridica, procurorul nu poate exercita recurs in ceea ce priveste revocarea masurii arestarii preventive a inculpatilor, decit odata cu fondul, adica la judecarea cauzei. Deci, la momentul solutionarii cauzei, procurorul va decide exercitarea caii de atac (...) Nu sintem de acord cu schimbarea incadrarii juridice a faptei, dar la judecarea cauzei, ne vom spune cuvintul". De altfel, cind judecatorul a pus in discutie schimbarea incadrarii juridice in incaierare, procurorul de sedinta s-a opus, depunind concluzii, insa nu i s-a dat cistig de cauza. Altfel spus, acuzarea poate contesta decizia judecatorului, dar numai dupa pronuntarea sentintei. Daca Parchetul ar fi declarat, ieri, recurs, nu numai ca ar fi pierdut confruntarea cu judecatorii, dar s-ar fi facut si de ris, ca nu cunoaste legea. "Potrivit art. 136 cpp. masura arestarii preventive este un instrument procedural la indemina doar a judecatorului. Judecatorul poate lua masura preventiva a arestarii unei persoane si tot el poate revoca, in conditiile legii, aceasta masura", ne-a mai precizat prim-procurorul Mihalcea.
Dat fiind faptul ca schimbarea incadrarii juridice a faptelor comise de inculpati, din ultraj contra bunelor moravuri in incaierare, a atras dupa sine inlocuirea arestului preventiv cu interdictia de a parasi localitatea, nici mandatele emise in lipsa pe numele fugarilor Costica Buricea si Marin Sima zis "Martin" - implicati in scandalul de la Tribunal - nu-si mai au rostul. N-ar fi mare lucru ca, in zilele urmatoare, Costica sa iasa pur si simplu din ascunzatoare si sa vina acasa, dupa ce instanta ii va revoca mandatul.

Justitia poate fi uneori oarba

Reamintim ca, in urma cu doua zile, presedintele completului de judecata, judecatorul Marcel Mocanu, a pus in discutia partilor nici mai mult nici mai putin decit schimbarea incadrarii juridice a faptelor din ultraj contra bunelor moravuri si tulburarea grava a linistii si ordinii publice in incaierare, desi nimeni nu solicitase acest lucru. Parchetul s-a opus, dar n-a avut cistig de cauza, avocatii inculpatilor fiind de acord - nici nu se putea altfel! - cu propunerea judecatorului. Magistratul a dispus, totodata, inlocuirea arestului preventiv cu banala masura de interzicere a parasirii localitatii, dat fiind faptul ca unii inculpati, cum ar fi Ghita Buricea, sint arestati preventiv de 6 luni, iar pedeapsa pentru incaierare poate fi si o simpla amenda. Masura luata i-a lasat fara replica pe toti cei prezenti intrucit ea se bate cap in cap cu deciziile celorlalti judecatori, care, de fiecare data, au respins incercarile interlopilor de a obtine inlocuirea arestului preventiv. Buricea a solicitat de doua ori liberarea pe cautiune si de fiecare data a pierdut. "A fost ceva neasteptat chiar si pentru noi, mai ales ca nu solicitasem acest lucru", ne-a declarat unul dintre aparatorii inculpatilor. Atit Lucica Branza, cit si Vasilica Ros, judecatoarele care s-au ocupat de dosarul interlopilor, nu le-au facut niciun fel de concesii interlopilor, ba, mai mult, i-au citat si pe martori cu mandat de aducere.

Politia si Parchetul au muncit degeaba

Decizia magistratului a distrus, in citeva secunde, toata munca depusa pe parcursul mai multor luni de politisti si procurori. Practic, investigatiile desfasurate in cauza, descinderile domiciliare ce au urmarit aruncarea dupa gratii a interlopilor si cautarea prin toate colturile tarii a celor dati in urmarire, au fost sterse cu buretele.
"Filmul" evenimentelor, desi gruparile rivale aveau de multa vreme conturi de reglat, incepe in noaptea atacului asupra familiei fratilor Buricea, atunci cind mai multi membri ai gruparii "Catali" au distrus doua autoturisme de lux si geamurile de la tot atitea apartamente. In acest caz, instantele de judecata au emis 20 de mandate de arestare, pe numele a 8 persoane, printre care si liderului gruparii "Catali", Radu Bogateanu, zis "Romica". Acestora li se adauga alte 5 mandate, anulate ulterior in baza unor procese-verbale intocmite de un politist din Ploiesti. La ora actuala, niciunul dintre inculpatii in dosarul atacului din 4 octombrie 2006 nu se afla in arest, majoritatea fiind eliberati pe cautiune. Doua luni mai tirziu, cu ocazia primul termen al procesului, in fata Palatului de Justitie s-au adunat peste 50 de membri ai celor doua grupari. In scurt timp, acestia s-au luat la bataie, iar un minor in virsta de 17 ani din gruparea "Buricea" a fost injunghiat de un "adversar", anul acesta autorul fiind condamnat la 9 ani de inchisoare, pentru tentativa la omor calificat. Aproape 40 de persoane au fost atunci retinute si conduse la sediile Politiei si Jandarmeriei pentru cercetari, unde au fost sanctionate contraventional pentru tulburarea ordinii si linistii publice.
Dupa aproape cinci luni, timp in care oamenii legii au adunat informatii, au pus cap la cap datele si au stabilit o strategie ce nu avea cum sa dea gres, politistii au iesit la atac. In dimineata zilei de 27 aprilie, la ora 6.00, "mascatii" au descins, concomitent, in 12 imobile din municipiu, in care locuiesc membri ai gruparilor "Buricea" si "Catali", in baza autorizatiilor de perchezitie domiciliara emise de Judecatoria Braila. De actiune, de altfel cea mai ampla de la numirea in functie a actualei conduceri a Inspectoratului de Politie al Judetului (IPJ) Braila, nu au stiut decit seful inspectoratului, comisar Catalin Chivu si seful Serviciului Investigatii Criminale, subcomisar Marcel Dragan. Noua interlopi, in frunte cu Ghita Buricea si Marian Comanescu, au ajuns in Arest, din domiciliile perchezitionate politistii confiscind arme albe, valuta, aur, baxuri de tigari, electronice si pasapoarte, dintre care unul fals, al lui Costica Buricea. Citeva zile mai tirziu, Tribunalul Braila a admis recursurile declarate de Marian Comanescu, Ionel Marin, zis "Titiu", Traian Soare, zis "Mamaie", Marin Lazar, zis "Maghighi", Gelu Eduard Stamate, zis "EKT" si Sorin Marcel I., zis "Chioru", punindu-i pe acestia in libertate. In schimb, fratii Ghita si Costica Buricea, impreuna cu Gigi Dorin Tiganoiu, zis "Grasu", Viorel Gagu, zis "Neveu", Vasile Tincu, zis "Saolin", Costel Gheorghe, zis "Buric", Marin Sima, zis "Martin" si Marian Cristea, zis "Cioara", au ramas cu mandate de arestare preventiva. Dintre acestia, Sima, Cristea si Costica Buricea fusesera arestati in lipsa si apoi dati in urmarire generala. Dupa ce l-au cautat aproape trei luni prin toate locatiile in care banuiau ca s-ar fi putut ascunde, la sfirsitul lunii iunie politistii braileni au reusit sa dea de urma lui "Cioara", care a fost saltat la Cluj, chiar inainte sa-si ia talpasita din orasul ardelean, fiind prins cu bagajele in apropierea garii CFR.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro