ECONOMIC: Criza ucraineană afectează rezultatele multor companii europene, de la bănci la producători de bere | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

ECONOMIC: Criza ucraineană afectează rezultatele multor companii europene, de la bănci la producători de bere

Rezultatele financiare raportate de un număr mare de companii europene, de la bănci la producători de bere, arată un impact negativ semnificativ cauzat de incertitudinile politice ale confruntării Moscovei cu Occidentul în criza din Ucraina, precum şi de încetinirea economiei Rusiei.

Banca franceză Societe Generale a anunţat, miercuri, că reevaluarea în scădere cu 525 milioane de euro a afacerilor din Rusia a condus la scăderea cu 13% a profitului net în primul trimestru, în timp ce producătorul de bere Carlsberg şi cel de ţigarete Imperial Tobacco Group au informat că declinul vânzărilor în Rusia şi deprecierea rublei au afectat profitul şi vor influenţa veniturile pe parcursul anului.

De asemenea, afacerile din Rusia ale producătorilor de bere şi de ţigarete au fost lovite în ultimele trimestre puternic de reglementări mai stricte introduse de către autorităţi înainte de anexarea Crimeei de către Rusia, scrie cotidianul american Wall Street Journal.

Confruntarea politică a Rusiei cu Vestul a pus noi presiuni pe rublă şi a împins economia spre recesiune. Înrăutăţirea economiei în Rusia a introdus o necunoscută semnificativă în prognozele de profit şi venituri ale multor companii europene, care au considerat până curând Rusia drept un motor de creştere.

Societe Generale, a treia mare bancă după active din Franţa, a anunţat că profitul net a scăzut în primul trimestru la 315 milioane de euro, de la 364 milioane de euro în aceeaşi perioadă a anului trecut. Banca a invocat ca motive ale acestui declin incertitudinile politice privin Rusia, economia slabă şi declinul rublei.

Tensiunile Moscovei cu Occidentul reprezintă o problemă majoră pentru Societe Generale, care deţine Rosbank, una dintre cele mai mari instituţii de credit private din Rusia. Rosbank generează aproximativ 5% din veniturile totale ale grupului francez, care avea însă ambiţii mari pentru operaţiunile din Rusia la intrarea pe piaţă.

Societe Generale a cumpărat 20% din Rosbank în 2004 pentru 634 milioane de dolari şi a cheltuit ulterior peste 4 miliarde de euro pentru a-şi majora participaţia la 99,4%.

Profitul operaţional al băncii în Rusia a scăzut în primul trimestru din acest an la 7 milioane de euro, de la 61 milioane de euro în urmă cu un an.

Producătorul danez de bere Carlsberg a motivat pierderea înregistrată în primul trimestru prin deprecierea rublei şi incertitudinile din Rusia, unde are afaceri importante. Compania are aşteptări pesimiste pentru restul anului. Rusia este cea mai mare piaţă individuală pentru Carlsberg.

Carlsberg şi-a înrăutăţit, miercuri, prognoza privind propriile rezultate pentru a reflecta situaţia economică dificilă din Rusia şi se aşteaptă la un avans foarte redus al profitului pe ansamblul anului.

Chiar şi înaintea crizei din Ucraina, producătorii de bere prezenţi în Rusia aveau dificultăţi din cauza schimbării reglementărilor şi altor factori care au împins piaţa pe scădere.

Anheuser-Busch InBev, cel mai mare producător de bere din lume, a anunţat miercuri că volumul vânzărilor în Rusia a scăzut cu 10% în primul trimestru, în timp ce la nivel de grup a fost înregistrat un avans de 4,5%.

În aprilie, producătorul danez de bere Heineken a raportat scăderea cu 37% a profitului net din primul trimestru, din cauza mai multor factori, inclusiv climatul dificil din Rusia.

Compania britanică Imperial Tobacco Group a informat, miercuri, că Rusia, una dintre pieţele care înregistra în mod obişnuit creştere puternică, a tras în jos rezultatele financiare. În ultimul an, autorităţile din Rusia au restricţionat vânzările de ţigarete şi au crescut acciza la produsele din tutun cu până la 40%.

În Ungaria, compania farmaceutică Richter Gedeon se aşteaptă la scăderea vânzărilor în Ucraina şi Rusia în acest an, din cauza crizei politice a declarat directorul general, Erik Bogsch.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro