ECONOMIC: MAE și Ministerul Economiei salută selectarea Nabucco Vest ca rută de transport a gazelor în Europa | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

ECONOMIC: MAE și Ministerul Economiei salută selectarea Nabucco Vest ca rută de transport a gazelor în Europa

Ministerul Afacerilor Externe şi Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri salută, în numele Guvernului României, anunţul recent al Consorţiului Shah Deniz II privind decizia de a selecta proiectul Nabucco Vest ca rută de transport al gazelor naturale în Europa Centrală şi de Sud-Est.

Decizia de joi reprezintă un pas esenţial în direcţia realizării Nabucco, dar şi în direcţia deschiderii Coridorului Sudic, prioritar pentru România şi UE în vederea asigurării securităţii energetice.

Această decizie constituie totodată o confirmare din partea Consorţiului Shah Deniz II a avantajelor competitive pe care proiectul Nabucco le deţine faţă de alte iniţiative regionale, inclusiv din perspectiva sprijinului politic la cel mai înalt nivel din partea statelor partenere, concretizat într-un cadru juridic unitar şi coerent.

România va continua să sprijine proiectul Nabucco şi să se implice activ în promovarea sa, fiind ferm convinsă că reprezintă o soluţie avantajoasă ce oferă răspunsuri pe termen lung, cu beneficii pentru toţi factorii ecuaţiei energetice din regiune - furnizori, state de tranzit şi consumatori, informează MAE.

Nabucco Vest reprezintă o variantă flexibilă a proiectului Nabucco, ce prevede transportul resurselor din Marea Caspică spre Europa prin divizarea conceptului iniţial în tronsonul european, respectiv tronsonul pe teritoriul Turciei. Partenerii la acest proiect sunt RWE (Germania), OMV (Austria), MOL (Ungaria), Transgaz (România), Bulgartransgaz (Bulgaria) şi BOTAS (Turcia).

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro