Ministerul Mediului alocă 4,02 milioane lei, fără TVA, pentru servicii de organizare de expoziţii, târguri şi congrese, contractul urmând să fie încheiat pe o perioadă de 24 de luni, potrivit unui anunţ publicat pe e-licitaţie.ro.
"Se vor încheia contracte subsecvente lunar/trimestrial pentru evenimentele/întâlnirile organizate în perioada respectivă. Valoarea estimată a celui mai mare contract subsecvent va fi de 100.000 euro (438.000 lei)", potrivit anunţului.
Finanţarea se va face de la bugetul de stat, urmând ca 75% din totalul cheltuielilor eligibile să fie rambursate din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) prin Axa Prioritară 6 "Asistenţa Tehnică" din POS Mediu.
Contractul prevede "organizarea de evenimente de promovare a POS Mediu (2012-2013)". Astfel, vor fi organizate patru evenimente tematice pentru a sublinia impactul pozitiv al proiectelor finanţate din POS Mediu, adresat publicului larg.
Totodată, vor fi organizate 16 întâlniri cu mass-media în diverse regiuni, cu vizitarea obiectivelor de investiţii de infrastructură de mediu din regiuni, realizate din fonduri europene. Alte 16 evenimente majore vor fi organizate de final de an dedicate progresului înregistrat în implementarea POS Mediu, pe parcursul anilor 2012 şi 2013.
"Aceste evenimente sunt obligatorii, conform Regulamentului 1828/2006 privind responsabilitatile Autoritatii de Management şi prevederilor Planului de Comunicare. În cadrul acestor evenimente se vor discuta inclusiv elementele de noutate în ceea ce priveşte oportunităţile de finanţare prin POS Mediu a proiectelor de infrastructură de mediu", potrivit anunţului.
De asemenea, vor fi organizate 192 de evenimente dedicate beneficiarilor axelor prioritare 1-5, în cadrul cărora se vor discuta aspecte tehnice specifice fiecărei axe urmărindu-se diseminarea informaţiilor actualizate privind noutăţile apărute în implementarea POS Mediu în contextul eforturilor privind accelerarea absorbţiei fondurilor europene şi a pregătirii următoarei perioade de programare. Totodată, va fi elaborat un raport cu privire la impactul evenimentelor.