ECONOMIC: Preţurile petrolului scad din cauza crizei din Grecia şi a declinului bursier din China | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

ECONOMIC: Preţurile petrolului scad din cauza crizei din Grecia şi a declinului bursier din China

Preţurile petrolului au continuat să scadă miercuri din cauza temerilor provocate de criza datoriilor din Grecia şi a declinului accentuat al pieţei de capital din China, iar traderii anticipează că tendinţa negativă se va menţine.

Circa 45% dintre companiile chineze listate la bursă au fost suspendate de la tranzacţionare pe fondul scăderii puternice a cotaţiilor, iar compania de stat China Securities Finance Corp, care finanţează achiziţiile de acţiuni, a anunţat că va furniza lichidităţi pentru a reduce panica din piaţă.

Pe piaţa petrolului, contractele futures pentru ţiţeiul Brent, de referinţă pe piaţa londoneză, cu livrare peste o lună, sunt în declin cu 60 de cenţi, la 56,25 dolari pe baril, iar de la începutul săptămânii au coborât cu peste 6%, la cel mai redus nivel atins după luna aprilie.

Cotaţia petrolului WTI, de referinţă pe piaţa americană, a scăzut cu 59 de cenţi, la 51,74 dolari pe baril. Declinul din această săptămână a depăşit 8%.

"Pieţele petrolului au fost lovite de o furtună perfectă de evenimente", potrivit analiştilor băncii Morgan Stanley, potrivit cărora crizele din China şi Grecia ar putea pune în pericol creşterea solidă a cererii din ultima perioadă.

Indicele CSI300 din China a pierdut o treime din valoare, din luna iunie, aceasta fiind cea mai rapidă corecţie consemnată după criza mondială din 2008.

Banca centrală a Chinei a anunţat că va susţine stabilitatea pieţei de capital şi o va proteja de riscurile financiare regionale şi sistemice.

Banca HSBC a redus miercuri estimarea de creştere economică în 2015 pentru Asia, excluzând Japonia, de la 6,5% la 6,3%.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro