Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica anunţă, printr-un raport transmis Bursei, semnarea unui contract de credit cu asocierea BRD - Caixabank - ING Bank, pentru suma de 42 milioane euro, pentru o perioadă de 84 luni, cu o perioadă de grație de 24 de luni.
Împrumutul are ca scop finanțarea programului de investiții al Transelectrica.
Principalele obiective de investiţii sunt retehnologizarea stației 400/220/110/20 kV Lacu Sărat, retehnologizarea stației 220/110 kV Mintia, sisteme integrate de securitate stații și sedii sucursale, DEN și DET-uri, înlocuire autotransformatoare și transformatoare în stații electrice.
Garantarea împrumutului se face prin cesiune de creanță cu scop de garanție reală imobiliară, reprezentând 100% din suma împrumutată.