ECONOMIC: Victor Ponta se află la Londra, unde asistă la intrarea Romgaz pe bursă | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

ECONOMIC: Victor Ponta se află la Londra, unde asistă la intrarea Romgaz pe bursă

Premierul Victor Ponta se află la Londra, unde asistă la începerea tranzacţiilor pe bursa din Londra cu acţiunile Romgaz (SNG), vândute sub formă de certificate de depozit (GDR), ceea ce confirmă informaţiile transmise de MEDIAFAX săptămâna trecută.

Acţiunile Romgaz sunt listate marţi, 12 noiembrie, la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), dată când vor începe şi tranzacţiile cu certificatele de depozit pe piaţa de la Londra.

Data de 12 noiembrie a fost anunţată pentru listarea Romgaz atât pe bursa din Bucureşti, cât şi pe cea de la Londra, încă de la lansarea ofertei publice prin care statul a vândut 15% din acţiunile producătorului de gaze naturale.

Surse guvernamentale au declarat, miercuri, agenţiei MEDIAFAX că premierul Victor Ponta va efectua, marţi, 12 noiembrie, o vizită în Marea Britanie, unde va asista la începerea tranzacţiilor pe bursa din Londra cu acţiunile Romgaz, vândute sub formă de certificate de depozit.

Statul român a vândut 15% din acţiunile Romgaz prin oferta iniţială pe Bursă, pentru 1,7 miliarde lei (534 milioane dolari sau 391 milioane euro). Majoritatea titlurilor au fost vândute la preţul de 30 lei/acţiune, iar investitorii care au beneficiat de discount-uri (pentru subscrierile de cel mult 10.000 de acţiuni) au cumpărat titlurile la 28,5 lei şi, respectiv, la 29,1 lei.

Investitorii au cumpărat 36% din acţiunile Romgaz sub formă de certificate de depozit, care vor fi listate la bursa de la Londra, restul de 64% fiind achiziţionate direct ca acţiuni care vor fi tranzacţionate la bursa de la Bucureşti, potrivit datelor prezentate vineri de Ministerul pentru Energie.

Rezultatele ofertei Romgaz au fost operate miercuri în sistemul Bursei, iar volumul de acţiuni înregistrat depăşeşte cu puţin 65% din titlurile vizate în ofertă.

Investitorii au plasat în total ordine de 2,8 miliarde euro, dintre care 204 investitori instituţionali au realizat subscrieri de peste 1,7 miliarde de euro, iar 11.903 investitori de retail au subscris peste 1,1 miliarde euro.

Tranşa micilor investitori a fost suprasubscrisă de 17,7 ori, iar cel mai mare ordin plasat pe acest segment a fost de 249 milioane lei (aproape 90% din tranşă).

Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) a preluat 1,9% din acţiunile Romgaz în cadrul ofertei publice iniţiale, reprezentând aproximativ 13% din pachetul scos la vânzare de stat, pentru echivalentul în lei a 50 milioane euro (aproximativ 225,5 milioane lei).

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro