America sta confortabil pe culmea elitelor lumii. Tehnologic, stiintific, academic este printre crema cremelor in lume. E-adevarat ca e putin in urma cu moda, cu asigurarea sociala si cu anume competente in matematici. Mai poate fi considerata si parte a elitei militare, cu toate ca asta s-ar potrivi tot sub palaria stiintei si-a tehnologiei. Iar in ceea ce-i priveste pe americani, chiar si cei care nu sint de acord cu politica externa a guvernului lor vor admite ca sint mindri sa fie membri ai unei asemenea societati.
Ironic e faptul ca o natiune construita pe premisa egalitatii si democratiei s-a facut pe sine intr-una dintre cele mai puternice natiuni de pe glob. Unii vor spune ca Statele Unite au fost capabile sa devina atit de puternice tocmai datorita acestor ideologii gemene. In plus, canalizarea intregii puteri, inteligente si ambitii date de Dumnezeu cetatenilor ei a dus la avansul natiunii. Altii vor argumenta ca sistemul capitalist, adoptat cu pasiune de-a lungul istoriei americane, i-a indepartat pe cei slabi si i-a mentinut numai pe cei puternici si competenti: elitele.
Cei mai multi dintre americani se descriu pe sine drept clasa de mijloc. De la cei cu venituri de 19.000 de dolari pe an pina la cei care ajung la 300.000. Aproape nimeni nu se considera aici a fi clasa de sus. Chiar si vedetele de la Hollywood, dintre care cei mai multi au crescut in familii ale clasei de mijloc americane, se descriu pe sine drept clasa de mijloc, in ciuda veniturilor enorme pe care le au. Asta sugereaza cum constiinta de clasa in America este legata mai putin de venit, cit de o sensibilitate anume. Saracia si bogatia extreme sint intotdeauna “celalalt”, alienante. E de prost gust sa spui ca X este din “clasa de sus”, desi e evident ca in rindurile “clasei de mijloc” exista o imensa gama de subcategorii, usor de identificat prin coafura, imbracaminte, tip al corpului, alegere a mincarii, precum si alte atribute care “marcheaza” o persoana ca apartinind unui grup si nu altuia.
Asistam acum in America la o dezbatere aprinsa cu privire la mobilitatea sociala a tarii, care a facut-o faimoasa pe vremuri. Se aud voci care declara decinul clasei de mijloc si ca, de fapt, exista un mult mai mare numar de familii foarte sarace si de altele foarte bogate, cu mult mai putine la mijloc. Rindurile din ce in ce mai groase ale celor saraciti se chinuie sa se mentina la suprafata. Rindurile ingrosate la rindul lor al celor cu bani multi se considera pe sine a fi clasa de mijloc care a realizat "visul american", si poate ca au si dreptate. "Elita", atunci cind nu e folosit cu privire la sport sau la armata, sau poate la citeva universitati selecte, e un cuvint care ii face pe multi sa se cutremure. Suna grosolan a exclusivism, aroganta si chiar snobism. America e tarimul egalitatii, si chiar daca unii o duc mai bine decit altii, e foarte greu sa fii intr-atit de pretentios incit sa crezi ca aceia sint mai buni decit ceilalti. America e tarimul oportunitatilor egale, iar ceea ce faci cu oportunitatile oferite iti determina succesul. Sau cel putin asa vrem sa credem. Neavind aristocratie, sintem cu totii siguri ca ceea ce sintem astazi e rezultatul jertfei noastre de singe, sudoare si lacrimi. Si nu e asta tocmai antiteza "elitei"?
Ironic e faptul ca o natiune construita pe premisa egalitatii si democratiei s-a facut pe sine intr-una dintre cele mai puternice natiuni de pe glob. Unii vor spune ca Statele Unite au fost capabile sa devina atit de puternice tocmai datorita acestor ideologii gemene. In plus, canalizarea intregii puteri, inteligente si ambitii date de Dumnezeu cetatenilor ei a dus la avansul natiunii. Altii vor argumenta ca sistemul capitalist, adoptat cu pasiune de-a lungul istoriei americane, i-a indepartat pe cei slabi si i-a mentinut numai pe cei puternici si competenti: elitele.
Cei mai multi dintre americani se descriu pe sine drept clasa de mijloc. De la cei cu venituri de 19.000 de dolari pe an pina la cei care ajung la 300.000. Aproape nimeni nu se considera aici a fi clasa de sus. Chiar si vedetele de la Hollywood, dintre care cei mai multi au crescut in familii ale clasei de mijloc americane, se descriu pe sine drept clasa de mijloc, in ciuda veniturilor enorme pe care le au. Asta sugereaza cum constiinta de clasa in America este legata mai putin de venit, cit de o sensibilitate anume. Saracia si bogatia extreme sint intotdeauna “celalalt”, alienante. E de prost gust sa spui ca X este din “clasa de sus”, desi e evident ca in rindurile “clasei de mijloc” exista o imensa gama de subcategorii, usor de identificat prin coafura, imbracaminte, tip al corpului, alegere a mincarii, precum si alte atribute care “marcheaza” o persoana ca apartinind unui grup si nu altuia.
Asistam acum in America la o dezbatere aprinsa cu privire la mobilitatea sociala a tarii, care a facut-o faimoasa pe vremuri. Se aud voci care declara decinul clasei de mijloc si ca, de fapt, exista un mult mai mare numar de familii foarte sarace si de altele foarte bogate, cu mult mai putine la mijloc. Rindurile din ce in ce mai groase ale celor saraciti se chinuie sa se mentina la suprafata. Rindurile ingrosate la rindul lor al celor cu bani multi se considera pe sine a fi clasa de mijloc care a realizat "visul american", si poate ca au si dreptate. "Elita", atunci cind nu e folosit cu privire la sport sau la armata, sau poate la citeva universitati selecte, e un cuvint care ii face pe multi sa se cutremure. Suna grosolan a exclusivism, aroganta si chiar snobism. America e tarimul egalitatii, si chiar daca unii o duc mai bine decit altii, e foarte greu sa fii intr-atit de pretentios incit sa crezi ca aceia sint mai buni decit ceilalti. America e tarimul oportunitatilor egale, iar ceea ce faci cu oportunitatile oferite iti determina succesul. Sau cel putin asa vrem sa credem. Neavind aristocratie, sintem cu totii siguri ca ceea ce sintem astazi e rezultatul jertfei noastre de singe, sudoare si lacrimi. Si nu e asta tocmai antiteza "elitei"?
