Emoţii pentru viitorii profesori | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Emoţii pentru viitorii profesori

Atât cei care susţin examenul cât şi supraveghetorii nu trebuie să aibă asupra lor, în sala de concurs, cărţi, caiete, telefoane mobile sau alte mijloace de comunicare la distanţă. Rezultatele concursului se vor afişa în cel mult trei zile de la susţinerea acestuia iar cei neumulţumiţi de nota obţinută pot face contestaţie în termen de cel mult 48 ore de la afişarea rezultatelor. Candidaţii, care obţin la concurs minim nota 7.00, se pot titulariza în ordinea descrescătoare a mediilor pe posturi didactice/catedre vacante, în limita numărului de locuri vacante titularizabile. Prima etapă a repartizării computerizate, la nivel judeţean are loc în perioada 22 - 29 iulie.

Pentru suplinitorii fără studii corespunzătoare postului se va organiza testarea în perioada 27 - 28 august. Termenul limită de afişare a rezultatelor este 31 august iar depunerea contestaţiilor, analizarea şi rezolvarea acestora se face în intervalul 31 august - 1 septembrie. Rezultatele finale se afişează pe 2 septembrie.

La nivelul judeţului au fost scoase la concurs 1.331 de posturi vacante, dintre care 249 titularizabile, 470 complete şi 612 incomplete.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro