Epoca stagiului militar obligatoriu isi traieste ultimele momente | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Epoca stagiului militar obligatoriu isi traieste ultimele momente

Renuntarea la stagiul militar obligatoriu si trecerea la serviciul militar pe baza de voluntariat va deveni efectiva la sfirsitul acestui an. Practic, in a doua jumatate a lunii decembrie 2006, vor trece in rezerva toti militarii incorporati pe parcursul anului, indiferent de stadiul in care se afla executarea serviciului. Pina atunci, insa, dispozitiile Legii nr. 46/1996, privind pregatirea populatiei pentru aparare se aplica in continuare, tinerii care primesc chemare pentru incorporare fiind obligati sa se prezinte la centrele militare de care apartin. In prezent, se fac incorporari pentru seria 22-23 februarie, urmind sa se mai efectueze o astfel de operatiune in iunie, cind se vor incorpora pentru ultima data militari cu termen redus. Ultima incorporare a recrutilor pentru militari in termen se va face in octombrie 2006, iar Ministerul Apararii Nationale vrea ca la aceasta ultima actiune sa se prezinte numai tinerii care doresc sa ramina in armata ca soldati si gradati profesionisti. De altfel, tinerii care isi efectueaza stagiul militar in acest an, indiferent de data la care vor fi incorporati, vor avea prioritate la angajarea ca soldati si gradati voluntari in unitatile MApN, din rindul acestora urmind sa se selecteze, in viitor, o buna parte dintre subofiterii armatei.
La Braila, activitatea de incorporare pentru seria 22-23 februarie a inceput pe 9 ianuarie si se va desfasura pina pe 17 februarie. Ca si in alte orase, si la Centrul Militar Zonal Braila, multi dintre tinerii carora li s-a trimis chemare nu se prezinta la data la care au fost convocati, sperind ca vor reusi sa fenteze armata, pina in momentul cind stagiul militar nu va mai fi obligatoriu. Altii, insa, isi doresc foarte mult sa fie incorporati, intentionind sa urmeze o cariera militara. Dupa cum a declarat capitanul Laurentiu Toma, ofiterul de relatii publice al CMZ, pina in prezent gradul de prezentare al celor chemati este de circa 70%. Ceilalti nu au raspuns chemarii, invocind tot felul de motive. Acestia risca amenzi de pina la 3 milioane de lei vechi. Pina in prezent, ofiterii din cadrul CMZ Braila nu au aplicat nici o sanctiune, dar la nivel national s-au dat aproape 200 de amenzi. CMZ a trimis ordine de chemare celor 3.500 de tineri braileni nascuti in anul 1986, plus altor citorva sute din contingente mai vechi. Din toti acestia, doar circa 500 vor fi incorporati, restul fiind chemati doar pentru innoirea bazei de date a CMZ.

Facilitati atractive pentru viitorii soldati profesionisti

In prezent, specialisti ai Ministerului Apararii Nationale si Ministerului Administratiei si Internelor lucreaza la proiectul noii legi privind pregatirea populatiei pentru aparare, despre care se spera ca va fi adoptata, pina in iunie 2006. Acest act normativ va oferi mai multe avantaje tinerilor care doresc sa devina soldati sau gradati voluntari. Astfel, soldatii si gradatii - care pot fi barbati sau femei, cu virsta intre 18 si 26 de ani - semneaza, la angajare, un contract pe o perioada determinata, care poate fi de pina la patru ani, iar urmatoarele contracte pot avea durata de 2-3 ani fiecare, pina la limita de virsta in grad. In afara de solda lunara, soldatii si gradatii voluntari vor avea dreptul la echipament si hrana gratuite, precum si la asistenta medicala si medicamente gratuite, in conditiile legii. Ei vor putea beneficia de documente militare de transport gratuit, pentru efectuarea concediului de odihna sau, in cazul mutarii dintr-o garnizoana in alta, vor primi o compensatie lunara, pentru chirie sau locuinta de interventie. Soldatii si gradatii voluntari vor putea fi trimisi la studii, in tara si in strainatate, asumindu-si obligatia de a lucra in armata, pentru perioada determinata, dupa absolvirea cursurilor respective. Vechimea in serviciu se va lua in calcul la stabilirea pensiei si altor drepturi de asigurari sociale. Aceasta categorie de militari va reprezenta principala sursa pentru formarea subofiterilor. Indiferent de gradul pe care il au, soldatii si gradatii voluntari vor putea fi selectionati, pina la implinirea virstei de 30 de ani, pentru a urma cursul de baza pentru formarea deprinderilor de comanda ale subofiterilor. Proiectul de lege mai prevede posibilitatea ca militarii voluntari sa participe la misiuni internationale, in functie de nevoile Ministerului Apararii Nationale.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro