Epurare sa fie, dar nu numai pentru noi! | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Epurare sa fie, dar nu numai pentru noi!

Presedintele PD Braila, Horia Vasioiu, insista in a critica epurarea politica pe care o practica liberalii la nivel national, dar si local si acuza faptul ca singurii care cad victime acestei epurari sint democratii. Vasioiu se intreaba retoric de ce liberalii braileni, in frunte cu presedintele lor, Constantin Cibu, nu-i “epureaza” si pe cei din PSD sI PRM, care tot opozitie se numesc, preferind sa puna tirul doar pe membrii PD. Mai mult, liderul PD continua sa faca mult caz de “concursurile” prin care democratii si-au ocupat posturile, de parca cei care au fost dati afara, ca sa se faca loc pentru directorii PD nu-si ocupasera locurile tot prin concurs, acelasi tip de concursuri, la care se stia dinainte cistigatorul. “De exemplu, APIA nu este deconcentrata , APIA nu a fost niciodata negociata intre PNL si PD cind s-a infiintat Alianta, ci a fost infiintata la sfirsitul anului 2005, doamna Jurubita a sustinut un examen la Bucuresti. Asa ca epurarea asta politica nu stiu de ce se refera numai la membrii PD, pentru ca, dupa cum spune tovarasul Cibu, PD-ul este in opozitie. Dar oare PSD-ul nu este in opozitie? Ca declarativ, ei spun ca sint in opozitie. PRM-ul nu este in opozitie? Ca si acestia spun ca sint in opozitie. De ce reprezentantii PSD-ului ramin bine-mersi, sub obladuirea PNL-ului si nu sint atacati in nici un fel, nici macar declarativ? De asemenea, trebuie sa ne gindim sI la faptul ca tovarasul Cibu l-a pus pe Traian Adrian, din rezerva de cadre a PRM_ului, in conducerea CET. Tot tovarasul Cibu a dat afara toti reprezentantii PD din Consiliile de Administratie si AGA si a pus in loc membri PSD, PRM”

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro