Escroc de meserie | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Escroc de meserie

Mai multi braileni creduli au cazut in plasa unui individ care pretindea ca este angajat al unei firme de televiziune prin cablu si solicita plata abonamentului pe cite trei luni. Astfel, in perioada 23 mai -14 august, escrocul a incasat contravaloarea serviciilor de furnizare a semnalului TV de la 15 persoane domiciliate in Braila. Pentru a-si convinge victimele ca are intentii serioase, in schimbul banilor, falsul angajat completa un formular xerocopiat cu sigla firmei de cablu. Initial, faptele respective au fost inregistrate cu autor necunoscut, dar oamenii legii nu s-au lasat pina nu au dat de urma escrocului. La data de 28 august, politisti de la Biroul de Investigatii Criminale au definitivat cercetarile in cauze cu acelasi mod de operare si au stabilit ca principalul suspect in comiterea acestora este Sorin Petrescu, de 32 de ani, domiciliat in Brasov si cu domiciliul flotant in Municipiul Braila. "Politistii l-au depistat si condus la sediul Politiei Municipiului pentru cercetari si au stabilit si probat ca acesta, in perioada 23 mai -14 august, a pretins ca are calitatea de angajat al unei firme de televiziune prin cablu si a incasat contravaloarea serviciilor de furnizare a semnalului TV, pe cite trei luni, de la 15 persoane domiciliate in Municipiul Braila. Mai mult, de la doua persoane a ridicat telefoanele mobile pentru a le “repara”, urmind sa le returneze in scurt timp. Valoarea totala a prejudiciului cauzat este de 1.021 lei", a precizat purtatorul de cuvint al Inspectoratului de Politie al Judetului Braila, subinspector Jenel Sogor. Impotriva escrocului s-a dispus inceperea urmaririi penale sub aspectul savirsirii infractiunii de inselaciune si este cercetat in stare de libertate.

Lupul isi schimba parul, dar naravul ba

Tinarul de 32 de ani nu este la prima tentativa de acest gen, in anul 2004 el fiind cercetat pentru comiterea unor infractiuni prin declinarea calitatii de “agent de publicitate la o televiziune privata”.
Mai precis, Sorin Petrescu se prezenta la locuinta victimelor si, dupa ce arata o legitimatie falsa, incheia contracte de sponsorizare. Intrucit in falsul contract era stipulat ca asa-zisa firma se obliga sa le plateasca lunar, timp de doi ani, un salariu minim pe economie sau abonamentul gratuit pe aceeasi perioada, oamenii inghiteau galusca. Aceste facilitati nu se acordau insa degeaba, conditia pusa de escroc fiind ca persoana abordata sa doneze o suma modica, cuprinsa intre 150.000 - 500.000 lei vechi. Mai mult, individul le spunea pacalitilor ca vor putea participa la o tombola care urma sa se desfasoare intr-un loc public, cu participarea telespectatorilor fideli. Cercetarile efectuate atunci au stabilit ca faptuitorul a comis noua fapte asemanatoare pe raza municipiului Braila, fiind dat in urmarire la nivel national.
Cei care pot preveni comiterea unor astfel de inselaciuni sint, in primul rind, cetatenii care nu trebuie sa dea crezare oricarui individ necunoscut. Pentru a nu deveni victime a acestui gen de infractiuni, Politia face o serie de recomandari. "Acordati maxima atentie persoanelor care suna la usa, mai ales a celor pe care le invitati in casa. Daca persoana necunoscuta se prezinta intr-o calitate oficiala, solicitati legitimatia de serviciu si notati datele de pe document. Verificati cu atentie persoanele care suna la usa sub pretextul unor reparatii de orice fel, incasarea unor taxe, deratizare sau care solicita sa le inchiriati o camera. Nu primiti in casa cersetori, negustori ambulanti sau orice alte persoane necunoscute. Obisnuiti copiii sa nu deschida usa nimanui in lipsa dumneavoastra si sa nu tradeze faptul ca sint singuri in casa", se arata in comunicatul remis de IPJ.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro