Este imposibil sa faci blat la parlamentare | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Este imposibil sa faci blat la parlamentare

Deputatul PSD de Braila Mihai Tudose respinge ideea ca s-ar fi facut blaturi la impartirea judetului pe colegii, precum si la desemnarea candidatilor pe colegii uninominale. Acesta a tinut ieri sa precizeze, in cadrul unei conferinte de presa, ca, daca un partid ar incerca sa faca blat, in acest caz nu ar face decit sa isi taie singur creanga de sub picioare. "La o simpla lectura a legii iti dai seama ca nu se poate face asa ceva. Repartizarea mandatelor la un partid se face in functie de media pe circumscriptie, adica pe total judet. Daca eu vreau ca intr-un judet sa potentez un alt partid, adica sa trimit un iepure, inseamna ca eu ma duc la 5% in colegiul respectiv, deci imi rupe media si imi scade numarul de mandate. De exemplu, PSD, pentru 2 mandate trebuie sa aiba 40% pe total judet, deci daca fac blat cu PDL si PNL si imi pun doi oameni care sa cistige si trei perdanti, o sa imi iasa o medie de 20%, deci o sa obtin un singur parlamentar. Deci, asta cu blatul e simpatica daca nu citesti legea. Daca citesti, iti dai seama ca nu ai cum, pentru ca orice blat se intoarce in defavoarea ta". Tudose s-a aratat amuzat de faptul ca multe dintre speculatiile de blat vin chiar de la candidatii la parlamentare, care ar trebui sa stie legea. Totodata, legat de propunerea PSD - PNL de zonare a judetului in colegii uninominale, Tudose a precizat ca aceasta este, indiferent de speculatiile venite de la alte partide, cea mai apropiata de cerintele legii, avind in vedere specificitatea judetului, asa ca nu crede ca vor aparea prea multe modificari la comisia parlamentara care o va analiza.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro