Mergi la conţinutul principal

Etapele restaurării. Expoziție inedită la Muzeul Eparhial de la Galați

• zilele trecute, la Muzeul Istoriei, Culturii şi Spiritualității Creştine de la Dunărea de Jos a fost vernisată expoziţia foto-documentară „Restaurarea Ilustrată” • brăilenii pot afla despre munca specialiștilor în restaurare în domenii precum: carte veche, icoană, metal, tapiserie, ceramică

 

Expoziție foto-documentară itinerantă, aflată la a IV-a ediție, vernisată zilele trecute la Muzeul Istoriei, Culturii şi Spiritualității Creştine de la Dunărea de Jos sub titul „Restaurarea Ilustrată”.

„Proiectul expoziţional este organizat de Muzeul Eparhial în colaborare cu Institutul de Cercetări Eco-Muzeale „Gavrilă Simion” - Tulcea și Asociația Conservatorilor și Restauratorilor din România. La manifestarea culturală desfăşurată în Sala „Sergiu Dumitrescu” au participat oameni de cultură, artişti, profesori, preoţi, elevi şi studenţi. Expoziţia itinerantă ilustrează munca specialiştilor în conservare-restaurare din muzeele din toată ţara, în domenii precum: carte, icoană şi lemn policrom, metal, tapiserie, vase de ceramică, sculptură în aer liber”, precizează purtătorul de cuvânt al Eparhiei Dunării de Jos, pr. Rareș Bucur.

Expoziția include 30 de panouri ce surprind procedura de restaurare a obiectelor, aplicată de fiecare specialist în parte, precum şi o serie de panouri foto-documentare ce ilustrează munca specialiştilor în consevare-restaurare din cadrul Laboratoarelor Muzeului Eparhial, pe trei segmente: lemn policrom/icoană, carte veche şi metal.

Vizitatorii vor putea admira, până pe 30 ianuarie 2026, obiecte aduse la strălucirea de odinioară de către specialiştii muzeului, precum și icoane de patrimoniu care sunt în plin proces de restaurare. Până la finele lunii ianuarie 2026 sunt programate mai multe ghidaje tematice pentru elevii de la Seminarul Teologic Ortodox „Sf. Apostol Andrei” - Secția Patrimoniu Cultural, de la liceele de artă din Brăila și Galați, precum și pentru studenții Secției Artă Sacră din cadrul Departamentului de Teologie al Facultăţii de Istorie, Filosofie şi Teologie din Galaţi, unde sunt înscriși și brăileni.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro