EXTERNE: Şefa DEA demisionează în urma unui scandal implicând prostituate plătite de carteluri | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

EXTERNE: Şefa DEA demisionează în urma unui scandal implicând prostituate plătite de carteluri

Şefa Administraţiei americane pentru lupta împotriva drogurilor (DEA) Michele Leonhart urmează să demisioneze, în urma unui scandal provocat de agenţi antidrog care ar fi întreţinut relaţii sexuale cu prostituate plătite de carteluri, potrivit unor oficiali la curent cu dosarul, citaţi de CNN.

Oficiali din cadrul administraţiei Obama au criticat-o de mai mult timp pe Leonhart, o agentă care a făcut istorie în DEA după ce a avansat ca prima femeie la conducerea unui birou de teren. În ultima perioadă ea a înfuriat administraţia, părând să se opună relaxării prevederilor cu privire la consumul de marijuana, în contextul în care mai multe state au legalizat utilizarea acestui drog uşor atât în scopuri medicale, cât şi recreaţionale.

Leonhart a fost criticată dur, recent, pentru rezultate slabe, în cadrul unei audieri în Congres, în urma unui raport al inspectorului general, potrivit căruia agenţi din cadrul DEA au întreţinut relaţii sexuale, în Columbia, cu prostituate plătite de carteluri de droguri. Raportul cita aplicarea unor pedepse uşoare acestor agenţi şi faptul că Leonhart nu ştia ce să facă în acest scandal.

Potrivit presei, Leonhart s-a întâlnit luni cu oficiali de la Departamentul Justiţiei pentru a discuta despre plecarea ei şi interimatul la conducerea agenţiei. Ei sperau să anunţe demisia înaintea preluării conducerii Departamentului de către Loretta Lynch, viitorul procuror general al Statelor Unite, care aşteaptă să fie confirmată în funcţie în Senat miercuri.

Un purtător de cuvânt de la Departamentul Justiţiei a refuzat să comenteze, iar DEA nu a răspuns unei solicitări a postului în acest sens.

Leonhart a fost desemnată de către fostul preşedinte George W. Bush, în noiembrie 2007, să conducă agenţia ca interimară şi a fost numită în funcţie de către preşedintele Barack Obama trei ani mai târziu.

Ea le-a trimis vineri un e-mail angajaţilor, în care afirma că "a fost o săptămână dificilă pentru DEA, în care membrii Congresului şi presa au pus întrebări dure şi ne-au împărtăşit indignarea în legătură cu conduita scandaloasă a câtorva indivizi de acum câţiva ani. Această conduită a unor angajaţi m-a deranjat din mai multe motive, dar mai ales pentru că pune la îndoială reputaţia incredibil (de bună) pe care DEA şi-a construit-o timp de peste 40 de ani".

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro