EXTERNE: Avioane militare ruseşti, interceptate în Estonia | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

EXTERNE: Avioane militare ruseşti, interceptate în Estonia

Avioane spaniole Eurofighter Typhoon au fost ridicate de la sol în nordul Estoniei, în noaptea de marţi spre miercuri pentru a escorta şapte avioane militare ruseşti, inclusiv patru SU-27, relatează ERR News, în pagina electronică.

Alar Laats, purtătorul de cuvânt al forţelor aeriene estone, a declarat că acesta nu este un incident neobişnuit, avioanele NATO fiind trimise de fiecare dată când o aeronavă fără plan de zbor şi fără transponder funcţional zboară aproape de ţările NATO. Avioanele civile sunt obligate să trimită planurile de zbor, să îşi activeze transponderele şi să comunice cu controlorii de trafic aerian, dar cele militare nu sunt supuse aceloraşi constrângeri.

Laats a declarat că de-a lungul anului trecut au fost înregistrate aproximativ 100 de cazuri similare. Numărul mare de astfel de evenimente produse recent au la origine exerciţiile pe care armata rusă le desfăşoară în regiune. Laats a declarat, de asemenea, că numărul acestor incidente ar putea creşte în următoarele luni, întrucât Estonia şi aliaţii săi vor efectua manevre militare la scară extinsă, iar Rusia probabil că nu va putea rezista să nu arunce o privire.

Forţele letone au remarcat miercuri trei submarine ruseşti şi alte nave în apropiere de apele sale teritoriale. La rândul său, ministrul lituanian al Apărării a declarat că avioane militare italiene, staţionate în ţara sa, au escortat marţi 11 avioane militare ruseşti. Majoritatea se îndreptau spre Kaliningrad.

Ministerul rus al Apărării a anunţat joi că echipajele avioanelor SU-27 şi bombardierelor SU-24M ale Flotei Baltice au desfăşurat o serie de antrenamente pe timp de noapte în cadrul exerciţiilor din Marea Barents, relatează Sputnik, în pagina electronică.

"În cadrul unui exerciţiu la scară mare ... echipajele avioanelor SU-27 şi bombardierelor SU-24M ale aviaţiei Flotei Baltice au desfăşurat o serie de zboruri de antrenament pe timp de noapte", a precizat serviciul de presă.

Potrivit acestuia, bombardierele SU-24M vor exersa şi lovirea unor ţinte la sol localizate în raza de acţiune a Flotei Baltice.

Miercuri, Districtul Militar Vestic a declarat că peste 20 de nave ale Flotei Baltice desfăşoară exerciţii de apărare.

Exerciţii militare au loc, de asemenea, în Marea Neagră, unde Flota Mării Negre face simulări de căutare a unui submarin inamic şi mine marine.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro