EXTERNE: Biden, despre Băsescu: Ştiu că mandatul său se sfârşeşte înainte de al meu. Îi voi simţi lipsa | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

EXTERNE: Biden, despre Băsescu: Ştiu că mandatul său se sfârşeşte înainte de al meu. Îi voi simţi lipsa

Vicepreşedintele SUA, Joe Biden, a declarat, miercuri, la Cotroceni, că doreşte să transmită un mesaj preşedintelui Traian Băsescu, arătând că ştie despre finalizarea mandatului acestuia şi să îi va simţi lipsa.

"Alianţa noastră cu România este puternică şi, în foarte mare măsură, datorită dumneavoastră. Sunt onorat să fac această vizită, pentru a face această alianţă şi mai puternică. Viitorul este al nostru. Libertate!", i-a spus Joe Biden lui Traian Băsescu.

Biden a mai declarat că doreşte să îi spună personal lui Traian Băsescu că ştie că i se termină mandatul înainte de finalul mandatului său.

"Îi voi duce lipsa. Dumnezeu să binecuvânteze România, America şi Dumnezeu să protejeze trupele noastre!", a spus Biden în finalul declaraţiei de presă de la Cotroceni susţinute alături de preşedintele Băsescu.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro