EXTERNE: Coada avionului AirAsia prăbuşit în largul Indoneziei a fost găsită în Marea Java | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

EXTERNE: Coada avionului AirAsia prăbuşit în largul Indoneziei a fost găsită în Marea Java

Coada avionului AirAsia, care s-a prăbuşit în largul Indoneziei la 28 decembrie, a fost găsită în Marea Java, a anunţat miercuri directorul Agenţiei naţionale de căutare şi salvare, în cea de-a 11-la zi a operaţiunilor.

"Am reuşit să recuperăm o parte din avion, ceea ce era obiectivul nostru", le-a declarat Bambang Soelistyo jurnaliştilor la Jakarta. "A fost găsită coada avionului", a precizat el.

Această descoperire ar putea fi un pas înainte în căutări, în măsură în care coada avionului conţine de obicei cutiile negre, cruciale pentru stabilirea cauzelor prăbuşirii avionului Airbus A320-200 cu 162 de persoane la bord.

Avionul a dispărut de pe radare la scurt timp după decolarea din oraşul indonezian Surabaya, cu destinaţia Singapore, după ce s-a confruntat cu nori foarte ameninţători.

În pofida operaţiunilor de căutare de mare amploare întreprinse de Indonezia cu ajutorul altor ţări precum Franţa, Statele Unite şi Rusia, s-au înregistrat puţine progrese până în prezent din cauza vremii nefavorabile, potrivit autorităţilor indoneziene.

Oficialii indonezieni declaraseră anterior că au găsit cinci părţi mari din avion, fără a preciza despre ce elemente este vorba.

Autorităţile indoneziene suspectează Air Asia Indonesia, filiala companiei malaysiene AirAsia, că a folosit un culoar de zbor fără autorizaţie. Companiei i s-a suspendat săptămâna trecută autorizaţia de a folosi culoarul Surabaya-Singapore până la încheierea anchetei.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro