EXTERNE: Două familii de români ar fi fost vizate de atacuri cu bombe artizanale în Marea Britanie | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

EXTERNE: Două familii de români ar fi fost vizate de atacuri cu bombe artizanale în Marea Britanie

Două familii de români au fost vizate, sâmbătă, de atacuri cu bombe artizanale, a declarat un consilier din oraşul Londonderry, în Irlanda de Nord, citat de cotidianul local Derry Journal, în pagina electronică.

Sâmbătă, la scurt timp după ora 01.35 (03.35 ora României) s-a anunţat ceea ce credem că a fost explozia unei bombe artizanale în faţa unei case din zona Lapwing Way. Proprietatea nu a fost avariată, iar cei patru adulţi şi un copil care se aflau în casă în acel moment nu au fost răniţi.

Aproape în acelaşi timp, un alt dispozitiv a explodat în faţa unei case din apropierea zonei Lincoln Court. Uşa de intrare a fost avariată, dar cei patru adulţi care se aflau în casă la momentul respectiv nu au fost răniţi.

Consilierul SDLP Gerry Diver a condamnat ambele incidente şi a declarat că empatizează cu cei afectaţi, pentru că el însuşi a scăpat la limită din explozia unui astfel de dispozitiv în 2001.

"Acestea sunt acte deplorabile şi ar trebui condamnate cu fiecare ocazie", a declarat Diver.

Se crede că cei vizaţi în atacurile de sâmbătă sunt imigranţi români care munceau şi trăiau în Derry. Poliţia a confirmat că tratează ambele atacuri drept infracţiuni comise din ură şi cred că cele două incidente ar putea avea legătură unul cu celălalt.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro