Ambasada Marii Britanii la Teheran a fost redeschisă duminică, după aproape patru ani, în cursul unei vizite în capitala iraniană a şefului diplomaţiei britanice Philip Hammond, însoţit de o delegaţie de oameni de afaceri, iar Iranul îşi redeschide simultan ambasada la Londra, relatează BBC News online.
Ambasada britanică a fost închisă în 2011, după ce a fost atacată de către protestatari, în timpul unei demonstraţii împotriva sancţiunilor impuse Iranului.
Hammond este primul ministru de Externe britanic prezent în Iran din 2003 încoace.
Vizita are loc la doar câteva săptămâni după încheierea unui acord între Teheran şi şase mari puteri vizând limitarea programului nuclear iranian.
"Prima vizită a unui ministru britanic din 2003. Moment istoric în relaţiile UK-Iran", a declarat Hammond, într-un mesaj postat pe Twitter, la sosirea în Teheran.
Acordul în dosarul nuclear şi alegerea lui Hassan Rohani ca preşedinte în iunie 2013 - care a promis un angajament mai mare cu lumea occidentală - au fost "jaloane importante" în îmbunătăţirea relaţiilor dintre cele două ţări, a declarat ministrul anterior.