EXTERNE: Mii de catolici au participat la procesiunea de Florii, la Ierusalim | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

EXTERNE: Mii de catolici au participat la procesiunea de Florii, la Ierusalim

Mii de catolici, majoritatea pelerini, au participat la procesiunea de Florii, duminică, la Ierusalim, de la Muntele Măslinilor până în Oraşul Sfânt, cu câteva săptămâni înainte de o vizită istorică a Papei Francisc pe Pământul Sfânt.

Aproximativ 20.000 de pelerini au participat la procesiune, potrivit unei purtătoare de cuvânt a Poliţiei Israeliene, Louba Samri. Anul trecut, poliţia a evaluat la 35.000 numărul credincioşilor prezenţi la procesiune.

Potrivit Organizaţiei pentru Eliberarea Palestinei (OEP), "doar un număr limitat de palestinieni creştini au putut să se alăture (la procesiunea de Florii), în principal din cauza lipsei permiselor de trecere" acordate de israelieni.

Procesiunea de Florii este cea mai importantă manifestaţie publică din an pentru palestinienii creştini din Ierusalim.

Palestinienii creştini din Cisiordania şi din Fâşia Gaza au nevoie de un permis de intrare din partea autorităţilor israeliene pentru a participa la festivităţile religioase din Oraşul Sfânt.

Cele mai importante parohii din Cisiordania au defilat cu pancarte pe care se putea citi următorul mesaj: "Papa, Palestina vrea drepate". Un portret imens al Sfântului Părinte se afla pe una dintre porţile Cetăţii vechi a Ierusalimului de Est, ocupat şi anexat.

Papa Francisc este aşteptat luna viitoare la Ierusalim, unde va efectua în perioada 24-26 mai primul pelerinaj pe Pământul Sfânt de când a fost ales.

Duminica de Florii comemorează în tradiţia creştină intrarea triumfală a lui Hristos în Ierusalim, primit cu entuziasm de mulţime.

Creştinii reprezentau peste 18% din populaţia Pământului Sfânt în momentul înfiinţării statului Israel, în 1948, însă au scăzut la cel puţin 2%, majoritatea ortodocşi, care vor sărbători Paştele pe 20 aprilie.

În paralel, festivităţile legate de Paştele evreiesc, care comemorează exodul evreilor din Egipt, potrivit tradiţiei biblice, vor începe luni seara şi vor dura opt zile.

Potrivit ministrului israelian al Turismului, aproximativ 125.000 de vizitatori sunt aştepaţi în Israel în perioada sărbătorilor de Paşte.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro