EXTERNE: O grupare din Siria planifică "atentate de mare amploare" în Occident, anunţă şeful MI5 | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

EXTERNE: O grupare din Siria planifică "atentate de mare amploare" în Occident, anunţă şeful MI5

Şeful MI5, serviciul britanic de informaţii interne, a declarat joi că o grupare islamistă extremistă din Siria planifică "atentate de mare amploare" în Occident. Exprimându-se la Londra, a doua zi de la atacul sângeros comis la sediul din Paris al săptămânalului satiric francez Charlie Hebdo, Andrew Parker, directorul general al MI5, a evocat riscul unor atacuri care ar putea fi comise de combatanţi care se întorc din Siria.

Deşi cea mai mare ameninţare vine din partea organizaţiei Stat Islamic, extremişti aparţinând unor grupări afiliate Al-Qaida reprezintă la rândul lor un pericol, a declarat Parker.

"Ne confruntăm cu comploturi mai complexe şi mai ambiţioase care urmează modul de abordare al (...) Al-Qaida şi al imitatorilor săi", a spus el.

"Ştim, spre exemplu, că o grupare de terorişti fanatici Al-Qaida în Siria planifică atentate de mare amploare împotriva Occidentului", a subliniat şeful MI5.

"Deşi noi şi partenerii noştri lucrăm la capacitate maximă, ştim că nu putem totul", a adăugat el.

În acest context, Andrew Parker şi-a exprimat dorinţa ca serviciile antiteroriste să dispună de puteri sporite pentru a identifica şi supraveghea suspecţi.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro