EXTERNE: Partidul Iuliei Timoşenko: Kievul intenţionează instituirea stării de urgenţă | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

EXTERNE: Partidul Iuliei Timoşenko: Kievul intenţionează instituirea stării de urgenţă

Administraţia Viktor Ianukovici intenţionează să instaureze starea de urgenţă pentru a implementa măsuri speciale în scopul reprimării manifestaţiilor, acuză partidul fostului premier Iulia Timoşenko.

"Ancheta Serviciului ucrainean de securitate (SBU) privind presupusa tentativă ilegală de preluare a puterii este un element dintr-un scenariu de forţă pentru instaurarea stării de urgenţă", a declarat Grigori Nemiria, un lider al partidului Batkivşcina.

"Comunicatul armatei, prin care i se cereau preşedintelui Viktor Ianukovici măsuri de urgenţă, este un alt element al acestui scenariu", adaugă Nemiria, deputat şi preşedintele Comisiei parlamentare pentru Integrare Europeană.

Ucraina se confruntă cu o criză politică fără precedent după ce Administraţia Viktor Ianukovici a refuzat, în noiembrie, semnarea unui acord de asociere cu Uniunea Europeană, preferând apropierea de Rusia. Protestele s-au intensificat de aproximativ trei săptămâni, în contextul adoptării unor legi care permiteau dispersarea brutală a manifestaţiilor. Legile controversate au fost ulterior abrogate.

Opoziţia din Ucraina a avertizat sâmbătă ţările europene că o intervenţie a armatei împotriva manifestanţilor este "foarte probabilă". Armata ucraineană l-a îndemnat vineri pe preşedintele Viktor Ianukovici să adopte "măsuri de urgenţă" pentru "stabilizarea" situaţiei din ţară, în contextul protestelor masive ale opoziţiei proeuropene.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro