EXTERNE: Primar din SUA, demis după ce a oferit ca exemplu România pentru că nu există persoane de culoare | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

EXTERNE: Primar din SUA, demis după ce a oferit ca exemplu România pentru că nu există persoane de culoare

rimarul unui oraş din statul american Oregon a fost demis din funcţie sub acuzaţia de comentarii rasiste, după ce ar fi declarat, în urma unei vizite, că rata infracţionalităţii este la nivel scăzut în România pentru că nu sunt persoane de culoare, transmite presa americană.

David Frasher, directorul executiv (n.red. - echivalentul primarului, potrivit sistemului instituţional regional din SUA) al Oregon City, suburbie a metropolei Portland (Oregon), a fost demis din funcţie de Consiliul local după ce fusese suspendat în luna august.

Consiliul local a comunicat că "a pierdut încrederea" în David Frasher.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro