EXTERNE: SUA şi Franţa coboară steagurile în bernă, în memoria lui Nelson Mandela. Beijingul salută memoria lui Mandela, «un prieten fidel al poporului chinez» | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

EXTERNE: SUA şi Franţa coboară steagurile în bernă, în memoria lui Nelson Mandela. Beijingul salută memoria lui Mandela, «un prieten fidel al poporului chinez»

Preşedintele american Barack Obama a dat ordinul ca steagurile americane să fie coborâte în bernă până luni, pentru a onora memoria fostului preşedinte sud-african Nelson Mandela, care a decedat joi seara, la Johannesburg.

"Deplângem pierderea (lui Mandela), dar vom onora pe veci memoria sa", anunţă preşedintele american în proclamaţia sa.

"Astăzi, Statele Unite au pierdut un prieten apropiat, Africa de Sud a pierdul un eliberator incomparabil, iar lumea a pierdut o sursă de inspiraţie pentru libertate, justiţie şi demnitate umană", a adăugat Obama.

Proclamaţia lui Barack Obama, o decizie rară în favoarea unei personalităşi străine, prevede coborârea în bernă a tuturor steagurilor de pe clădirile oficiale americane, atât în Statele Unite, câ şi în străinătate.

Preşedintele francez François Hollande a decis coborârea în bernă a steagurilor Franţei, în semn de respect faţă de memoria fostului preşedinte sud-african Nelson Mandela, a anunţat vineri la Beijing premierul Jean-Marc Ayrault.

"Întreaga umanitate este în doliu. Franţa participă la acest doliu. Ea este alături de sud-africani care, în prezent, îl plâng pe acest mare om", a declarat Ayrault, aflat într-o vizită oficială în China.

"Preşedintele Republicii François Hollande a vrut ca acest mesaj să fie împărtăşit de către toţi francezii. El a decis ca toate steagurile Republicii să fie coborâte în bernă", a continuat şeful Guvernului francez.

Mandela "a devenit un simbol pentru întreaga umanitate", a adăugat Ayrault, în a doua zi a vizitei în China.

"Ne părăseşte un simbol", a continuat el. "El lasă o moştenire, iar noi toţi avem responsabilitatea ei", a mai spus premierul francez.

De asemenea, preşedintele Venezuelei, Nicolás Maduro, a decretat trei zile de doliu naţional pentru Nelson Mandela, pe care l-a numit "gigantul popoarelor".

"Madiba, vei trăi mereu!", a scris Maduro în contul său de Twitter.

Beijingul a apreciat vineri că Nelson Mandela a fost "un prieten fidel al poporului chinez", ştiind cum să "câştige respectul şi afecţiunea persoanelor din întreaga lume".

Erou al luptei anti-apartheid, Mandela este autorul unei "contribuţii istorice în stabilirea şi consolidarea relaţiilor dintre China şi Africa de Sud", a apreciat într-un comunicat Ministerul chinez de Externe.

Decesul lui Nelson Mandela, joi seara, era foarte comentat, vineri dimineaţă, în reţelele de socializare chineze.

Fostul preşedinte sud-african Nelson Mandela a decedat, joi seara, la vârsta de 95 de ani.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro