EXTERNE: UE este îngrijorată: Criza din Ucraina ar putea «degenera» după descinderea la sediul opoziţiei | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

EXTERNE: UE este îngrijorată: Criza din Ucraina ar putea «degenera» după descinderea la sediul opoziţiei

Reprezentanta diplomaţiei UE, Catherine Ashton, care începe marţi o misiune de conciliere la Kiev, s-a declarat "îngrijorată" de riscurile unei "degenerări" a crizei din Ucraina după o descindere la sediul opoziţiei.

"Înainte de vizita mea la Kiev, aflu cu îngrijorare informaţiile conform cărora poliţia a forţat întrarea în sediul celui mai mare partid de opoziţie", a afirmat Ashton, citată într-un comunicat transmis în noaptea de luni spre marţi.

Aceste evenimente survenite "chiar în ziua în care preşedintele Viktor Ianukovici a propus o masă rotundă naţională (...) riscă serios să deraieze procesul" de negociere a unei reglementări a crizei prin care trece ţara, a adăugat ea.

Ashton a cerut "autorităţilor ucrainene să dea dovadă de cât mai multă reţinere posibilă şi să se abţină de la orice utilizare suplimentară a forţei pentru a lăsa teren unei soluţii negociate" la impasul actual.

Forţele de ordine ucrainene au intervenit în forţă luni asupra manifestanţilor care blocau sediul guvernului şi au realizat o descindere la sediul partidului opozantei Iulia Timoşenko.

Ianukovici anunţase anterior că acceptă discuţii cu opoziţia, care solicită demisia preşedintelui ca urmare a refuzului acestuia de a semna un acord cu UE, la sfârşitul lui noiembrie.

Poliţia a dezminţit orice implicare în operaţiunea împotriva partidului lui Timoşenko.

Ashton se va afla marţi şi miercuri la Kiev pentru a susţine reglementarea crizei politice din Ucraina.

Conform unei purtătoare de cuvânt, aceasta se va întâlni "cu toate părţile implicate", guvern, opoziţie şi reprezentanţi ai societăţii civile "pentru a susţine căutarea unei soluţii politice".

"Uniunea Europeană are dreptul şi datoria de a fi alături de cetăţenii Ucrainei" a declarat la rândul său, luni, preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro