Fără permis, la plimbare, cu o maşină furată dintr-o parcare | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Fără permis, la plimbare, cu o maşină furată dintr-o parcare

După aproape 24 de ore, poliţiştii au oprit autoturismul, care figura ca fiind furat, pe Bulevardul Cuza. Depistarea s-a făcut în noaptea de 6 iulie, la ora 23.30, când lucrători din cadrul Biroului Ordine Publică se aflau în serviciul de patrulare pe strada Şcolilor, la intersecţia cu strada Frumoasă. Ei au observat autoturismul despre care deţineau date că a fost sustras în ziua de 5 iulie şi au pornit în urmărire. Echipajul a procedat la oprirea maşinii care era condusă de un tânăr, în vârstă de 18 ani, el fiind însoţit de un prieten, de 17 ani, ambii din Brăila. Cel aflat la volan nu era posesor al permisului de conducere. S-a stabilit că autoturismul aparţine unui brăilean, în vârstă de 46 de ani.
Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale au întocmit în cauză dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de furt în scop de folosinţă şi conducerea unui autoturism fără a poseda permis de conducere. Cercetările continuă.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro