Fara buget, salariile în spitale nu se pot mari cu 8% | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Fara buget, salariile în spitale nu se pot mari cu 8%

* într-o etapa viitoare se intentioneaza deblocarea a înca 2.500 de posturi în Sanatate

Majorarea salariilor personalului din spitale, prevazuta de Guvern, nu va putea fi facuta daca Ministerul de Finante nu va stabili un buget mai mare pentru sistemul de sanatate. Precizarea a fost facuta recent la Braila de catre ministrul Sanatatii, dr. Vasile Cepoi: "Aceasta problema o avem în discutii cu Ministerul Finantelor, pentru ca nivelul bugetului este stabilit de catre Ministerul Finantelor. Sigur ca trebuie luata în calcul, pentru ca altfel nu vom putea aplica aceasta prevedere legala".
Decizia Guvernului de a majora salariile bugetarilor cu 8% îi baga în încurcatura pe sefii spitalelor, care nu stiu de unde ar putea face rost de bani pentru plata lefurilor marite. Aceasta pentru ca bugetele unitatilor spitalicesti au fost stabilite înca de la începutul anului, iar daca acestea nu vor fi majorate, nu se vor putea da salarii mai mari. Lefurile n-ar putea creste pentru ca spitalele nu s-ar mai putea încadra în 70% din contract pentru drepturi salariale.

Promisiune pentru înca 2.500 de posturi deblocate

În acest moment, toate spitalele au bugetul anual strict stabilit, iar pe lânga cresterea salariala ce este obligatorie, o alta problema care îi pune în dificultate pe manageri este cea a angajarii de personal, fapt permis acum de lege, deoarece au fost deblocate unele posturi, însa tot cu conditia de a se încadra în 70% din contract, pentru plata lefurilor. Ministrul Sanatatii a anuntat, la Braila, ca urmeaza sa mai fie deblocate circa 2.500 de posturi în spitalele din tara, însa numai dupa ce va fi rezolvata problema cresterii bugetare. "Deocamdata, am deblocat 500 de posturi, 200 pentru înfiintarea Institutului de Oncologie de la Iasi si 300 pentru acoperirea locurilor unde deficitul de personal era acut, urmând ca în etapa ulterioara, dupa ce se face calculul privind cresterea salariala, vazând cât putem acoperi din aceasta crestere, sa mai deblocam un numar de 2.000-2.500 de posturi", a spus dr. Vasile Cepoi.
Guvernul a aprobat recent deblocarea a 500 posturi în sistemul sanitar, atât pentru unitatile din reteaua Ministerului Sanatatii, cât si pentru cele al caror management a fost transferat la autoritatile administratiei publice locale. Dintre cele 500 posturi, 300 sunt repartizate spitalelor judetene de urgenta, spitalelor care asigura asistenta medicala de urgenta pentru adulti si copii din municipiul Bucuresti, serviciilor de ambulanta si institutelor si centrelor medicale clinice, pentru angajare de personal de specialitate medico-sanitar si auxiliar sanitar.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro