Fata disparuta, gasita de Politie, dar respinsa de parinti | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Fata disparuta, gasita de Politie, dar respinsa de parinti

Confruntind semnalmentele unei fete disparute in urma cu ani de zile cu acelea ale uneia gasite ulterior, judiciaristii au ajuns la concluzia ca au de-a face cu una si aceeasi persoana, insa parintii disparutei refuza vehement sa asocieze chipul copilei lor cu acela al necunoscutei, motiv pentru care politistii intentioneaza sa ceara testul ADN. De altfel, in arhivele Serviciului pentru Investigatii Criminale, din cadrul Inspectoratului de Politie al Judetului Braila, se afla sapte dosare ale unor copii disparuti care, daca ar mai fi in viata, acum ar fi oameni in toata firea, dar si sase dosare ale unor persoane cu identitate necunoscuta, indeosebi persoane cu afectiuni psihice, despre a caror identitate nu se stie nimic, oameni pe care nu-i "revendica" nimeni.
In cazul descris mai sus, asemanarea dintre semnalmentele disparutei si acelea ale fetei cu identitate necunoscuta este izbitoare - potrivit judiciaristilor - desi, ori de cite ori a vazut-o pe femeia careia i-a disparut fata, necunoscuta a strigat-o "mama", ceea ce, desi este oligofrena, fata n-a mai facut in cazul altor persoane de sex feminin. Aflati intr-o situatie financiara precara, cunoscuti drept consumatori de alcool, parintii disparutei neaga ca fata ar fi copilul pe care l-au pierdut in urma cu ani de zile, constienti ca fata le-ar fi incredintata.

Recuperata dintr-o casa de copii si adusa la Braila, in baza spuselor ei

Marioara Cernat , nascuta la 13.09.1987, din Baraganu, a disparut la data de 19.09.1995, ultima data fiind vazuta in statia CFR Spicu. "Intirziata mintal, fata a fost vazuta urcind in trenul ce rula pe traseul Constanta - Galati. Politistii au gasit o tinara cu semnalmentele disparutei, intr-o casa de copii din tara, insa familia Marioarei Cernat refuza sa vina sa o recunoasca sau nu", se arata in ultima nota a Inspectoratului General al Politiei Romane, privind disparitia fetei. Dosarul privind disparitia Marioarei Cernat a ramas deschis. La 23 august 2001, Politia a mai deschis, insa in alt registru, un dosar. Atunci, le-a fost trimisa o fata de 12-13 ani - dupa aspectul fizic - dintr-o casa de copii din tara, o fata cu oligofrenie, care povestea tuturor ca ar fi din Braila. "La data la care a fost gasita, fata avea 1,40 m, constitutie astenica, par castaniu inchis, ochi negri, vorbea greoi si zicea ca o cheama, cind “Mariana”, cind “Marioara”. Mai tirziu, s-a facut si legatura dintre cele doua cazuri. Semnalmentele disparutei sint identice cu acelea ale fetei gasite. Chiar daca fata a mai crescut, trasaturile sint aceleasi. Fata povestea ca este din “Satu” si ca are doi frati, ca tatal sau ar fi murit si ca-l chema “Teo”. Initial, familia Marioarei Cernat nu a vrut sa vina sa vada daca fata gasita este a lor, stiind ca, daca o recunosc, le va fi data acasa. Au situatie dificila acasa, mai au copii, am inteles ca unii sint tot cu handicap si amindoi parintii sint cunoscuti ca si consumatori de alcool. Cind, intr-un final, am reusit sa-i aducem aici si cind am facut confruntarea cu fata, care a fost internata la Centrul de Plasament nr. 9, in sistemul de Protectie a Copilului, fata a strigat spre femeie: “Mama, mama!” si i-a sarit in brate, ori femeia s-a ferit, refuzind-o. De mentionat ca fata este cit de cit constienta de realitatea inconjuratoare, in sensul ca le spune pe nume sau “doamna” angajatelor care au grija de ea si nu a mai reactionat niciodata in acelasi mod, fata de o alta persoana de sex feminin", ne-a relatat judiciaristul care are intre atributiuni si verificarea dosarelor persoanelor cu identitate necunoscuta.
Din aceeasi sursa am mai aflat ca politistii intentioneaza, pentru clarificarea acestui caz, sa ceara testul ADN, mai ales ca, daca necunoscuta a implinit virsta majoratului, aceasta nu mai poate ramine in sistemul de protectie a copilului, urmind sa fie ori incredintata parintilor, ori transferata intr-o unitate medicala, conform afectiunii de care sufera.
Despre familia Marioarei Cernat, reporterii nostri au discutat cu Stana Zavoianu, referent in cadrul Primariei Baraganu, care se ocupa si de cazurile sociale din comuna: "Intr-adevar, familia respectiva este nevoiasa. Stau in doua camere, vai de capul lor. Amindoi sotii, cred, ca beau. Ea mai munceste cu ziua la ferma, dar el nu. Au doi baieti si o fata, din cite stiu, in afara de fata aceea disparuta. Toti copiii aveau probleme din cite am inteles. Numai unul dintre copii mai este acasa, are oligofrenie de gr. II, il cheama Stefan, dar e mare, e trecut de 18 ani, si are indemnizatie de peste un milion de lei vechi. Da, este un caz social".

Oamenii fara nume

In arhive, ca oameni fara nume, pe care nimeni nu-i cauta niciodata, mai sint inca cinci persoane. Toti sufera de afectiuni psihice si, dupa o internare la psihiatrie, au fost transferati la Baldovinesti, la spitalul de profil. Cel mai vechi dosar dateaza din 16.10.1990, cind pe raza comunei Urleasca a fost gasita o femeie de 40 - 49 de ani, cu handicap fizic - merge ajutindu-se de miini - dar si cu oligofrenie. Femeia avea o inaltime de 1,52 m, constitutie astenica, par saten, incaruntit, ochi caprui, gura mica. Femeia vorbeste incoerent si sustine ca se numeste "Stefania Raducanu" si ca ar locui in Braila, pe Str. Sabinelor nr. 20. Politistii au verificat datele furnizate de femeie insa nu au reusit sa o identifice.
La 5 septembrie 1997, pe raza comunei Dudesti, a fost gasita o femeie de 20-25 de ani, cu oligofrenie de gr. I - II, cu o constitutie astenica, bruneta, ochi negri, inaltime - 1,70 m. Femeia vorbeste, de asemenea, incoerent spunind, insa, ca este "Anisoara din Buzau". In Buzau, politistii n-au gasit nici o persoana data disparuta cu semnalmentele femeii.
La 2.07. 2001, pe raza municipiului Braila, a fost gasit un tinar de 15- 20 de ani, cu oligofrenie de gr. I-II, care spunea intruna ca s-ar numi "Vasilica". Semnalmente: inaltime - 1,52 m, astenic, par negru, ochi negri, internat la Psihiatrie si apoi transferat la Baldovinesti.
La 29.07. 2002, tot pe raza municipiului Braila, a fost gasita o femeie de 45- 50 ani, cu oligofrenie de gr. II, constitutie astenica, par carunt, ochi verzi, care zicea ca se numeste "Dimache Cristina" si ca ar fi din Birlad.
La 4.07.2003, in Vadeni, a fost gasit un barbat de 20-29 de ani, diagnosticat cu "episod halucinant delirant", blond, ochi albastri, cu inaltime de 1,60 m, care spune ca se numeste "Cucu". Si acesta a fost internat la Baldovinesti.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro