FBI nu recomandă inculparea lui Hillary Clinton în cazul utilizării mailului personal | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

FBI nu recomandă inculparea lui Hillary Clinton în cazul utilizării mailului personal

Biroul Federal pentru Investigaţii din Statele Unite nu va recomanda punerea sub acuzare a fostului secretar de Stat Hillary Clinton, favorită să reprezinte Partidul Democrat în scrutinul prezidenţial, în cazul utilizării mailului şi gestionării informaţiilor clasificate.

Directorul FBI, James Comey, a declarat că, în calitatea de secretar de Stat, Hillary Clinton a fost "neglijentă" utilizând mailul personal în activităţi oficiale, notând că ar putea exista riscul unor sancţiuni administrative.

Însă "nu există indicii că doamna Hillary Clinton ar fi trimis intenţionat sau ar fi primit informaţii clasificate. Poziţia noastră este că niciun procuror rezonabil nu ar formula acuzaţii în acest caz", a subliniat James Comey, citat de ziarul The New York Times.

Hillary Clinton este favorită să reprezinte Partidul Democrat în scrutinul prezidenţial din Statele Unite. Hillary Clinton a făcut obiectul unor critici intense pentru că ar fi utilizat mailul personal în timp ce ocupa funcţia de secretar de Stat.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro