Femei exceptionale
Intr-o lume condusa de barbati, intr-o tara care nu s-a scuturat inca de prejudecati, intr-un oras in care majoritatea femeilor lucreaza in fabricile de confectii ori la casele de marcat din supermarketuri, citeva femei si-au tinut visele aprinse si au reusit sa treaca peste piedicile puse in primul rind de o mentalitate colectiva care nu le avantajeaza. Unele au reusit sa acceada in functii de conducere, purtind responsabilitatea unor decizii extrem de importante si dificile, altele s-au remarcat inregistrind succese de invidiat in tot soiul de domenii. Sint brailence care au reusit in sport, in cultura sau in afaceri, sint brailence care s-au infipt acolo unde toti credeau ca au loc doar barbatii, sint femei de succes.
Cotidianul "Obiectiv - Vocea Brailei", in cadrul campaniei "Femei exceptionale", va prezinta povestile acestor femei uluitoare.
Se spune ca femeile sef sint mult mai rele decit barbatii aflati in aceeasi postura. Acum depinde si de femeie. Poti avea ghinionul sa ai o sefa ciufuta, care sa-ti faca zile fripte, pentru ca asa se simte ea bine. La fel de bine se poate intimpla insa sa ai un sef femeie piinea lui Dumnezeu, incit sa-ti vina sa nu mai pleci de la serviciu. Sa recunoastem, in Braila putine femei au ajuns sa conduca, mai ales atunci cind vine vorba despre administratia locala. Directorul Directiei Administratia Pietelor si Tigurilor, Simona Draghincescu, si actualul prefect, Mihaela Marcu, pina nu demult director in cadrul Directiei Generale a Finantelor Publice, sint exceptiile care confirma regula. Amindoua au avut grija sa devina cunoscute, sa fie prezente in viata publica, sa se impuna. Dar cum au reusit acest lucru? Au fost dure, aspre, crude cu subalternii ori s-au folosit de arta diplomatiei? Stim, cel mai bine la intrebarea asta ar fi sa raspunda subalternii lor. Pina una-alta, le-am intrebat pe ele, si chiar va rugam sa nu ne chestionati pe noi daca au fost sau nu sincere.
Un director nonconformist
Simona Draghincescu, actualul director al DAPT Braila, a obisnuit lumea cu nonconformismul si spiritul ei revolutionar, asa cum ii place sa spuna. A reusit sa puna in numai citiva ani pe picioare directia pe care o conduce iar eforturile ei le pot observa brailenii zilnic atunci cind isi fac piata sau viziteaza Gradina zoologica. Are experienta ca director in fruntea unor societati cu probleme, prima ei batalie dindu-se la SINCAR (Societatea de Industrializare a Carnii) Braila, cu citiva ani in urma. Ne povesteste cum s-a luptat sa scoata aceasta societate din problemele grave in care se afundase si macar sa o lichideze in mod onorabil: "In '98 am fost numita director la SINCAR. Acolo a fost de fapt mult mai greu decit la DAPT. Activitatea de la SINCAR nu mai avea viitor. Nu activitatea propriu-zisa, ca piata carnii merge bine la Braila. Ma refer la maniera in care se lucra acolo. Nu erau investitii facute, reparatii se faceau doar ca sa primeasca autorizatii. Aparatura era neperformanta si uzata moral. Mi s-a spus ca datoriile societatii sint de 800 de milioane de lei vechi si cind am cerut sa se faca control am aflat ca erau de vreo 7 - 8 miliarde...Eu reusisem sa aduc productia la 15.000 kg pe luna, insa societatea nu mai era profitabila. In plus, in februarie '99 a cazut si piata carnii la Braila si chiar nu mai erau sanse sa salvez societatea. Asa ca s-a decis inchiderea ei". Ne povesteste cum s-a luptat ca lichidarea SINCAR sa fie una onorabila iar oamenii sa nu aiba de suferit: "In 2000 s-a pus sechestru pe active si bunuri si au fost scoase la licitatie. Intre timp, m-am zbatut sa obtin titlu de proprietate pe terenul pe care era ridicata societatea si cind am reusit sa fac si acest lucru l-am scos si pe el la licitatie, marind astfel capitalul social al firmei. Dupa toate acestea, am reusit ca la sfirsitul lui 2002 si in 2003 sa fac ca firma sa aiba profit de 3 miliarde. In fine, la sfirsitul lui 2003, s-au incheiat si procedurile de vinzare si oamenii au plecat cu ordonanta. Unii au luat bani de la stat, altii de la societate, iar eu am ramas singurul angajat. In 2004, societatea a intrat in lichidare benevola iar eu nici macar nu mi-am mai ridicat salariul, desi bani erau. Am zis sa nu inceapa lumea sa comenteze, ca eram satula de tot ce se intimplase". Recunoaste ca nu i-a fost usor sa managerieze o societate falimentara si sa reuseasca sa o inchida fara datorii si oameni dati afara fara nici un ban: "Pe parcursul acestor 6 ani am avut tot felul de plingeri penale, reclamatii, dar daca mi-am facut doar meseria nu a avut nimeni ce sa imi faca. Dar a fost greu si timpul si nervii mei consumati atunci nu se mai pot recupera". Despre DAPT spune ca, practic, atunci cind a venit in fruntea unitatii, a simtit ca o ia de la zero, ca in cazul SINCAR, cu o singura deosebire. DAPT nu avea cum sa nu fie rentabila: "Singura chestie nerentabila de la DAPT era ferma agrozootehnica, asa ca am dispus inchiderea ei si vinzarea bunurilor. Unii consilieri din CLM s-au opus atunci, dar timpul a demonstrat ca am procedat corect. A venit apoi rindul directiei propriu-zise. Avea datorii de 40 de miliarde, din care 30 numai la furnizorii de utilitati. Am platit pina in 2006 la astea. In 2006, cu acordul ordonatorului principal de credite am facut un imprumut de 3 miliarde ca sa acoperim ce datorii mai avem si sa ajungem la 0. Intre timp, am achitat si creditul, asa ca acum, practic, avem doar datoriile curente, nimic mai vechi de 30 de zile", ne povesteste mindra Simona Draghincescu. E multumita de ce a facut in calitate de director si nu o deranjeaza reputatia de femeie dura pe care si-a format-o, desi spune ca e cam exagerata: "Am facut mereu ce mi-a stat in putinta sa administrez cit mai bine societatile pe care le-am condus. Mi-am facut meseria, am facut si greseli, ca om sint, dar nimic care sa fie grav. Nu sint neaparat dura, ci corecta. Sint inflexibila cind stiu ca am dreptate. Am facut si compromisuri, dar numai pentru o cauza buna si cind nu era alta solutie, dar ele nu au afectat pe nimeni altcineva decit pe mine. Eu tin cont de reguli si sint de principiul ca legea e facuta sa fie respectata si nu incalcata. Nu imi pot reprosa ca puteam sa zic vreodata ceva si nu am facut-o. Mereu mi-am spus punctul de vedere. Asta e marea mea problema. Ca spun mereu ce gindesc...", adauga zimbind Simona Draghincescu.
I-a "executat" pe multi fara frica
Mihaela Marcu este de doua luni prefect al Brailei insa pina la momentul respectiv a facut parte din conducerea Directiei Generale a Finantelor Publice Braila. S-a ocupat de executarile silite si a fost nevoita sa se descurce in situatii deosebit de dificile, care i-au pus uneori si integritatea fizica in primejdie. Spune insa ca i-a placut ce a facut. Ne povesteste cum a ajuns sa se ocupe de executarile silite: "In iulie '99 m-am dus director general adjunct la Finante, in conditiile in care organigrama prevedea atunci un singur director adjunct. La doi - trei ani, s-a ajuns la 4 directori executivi adjuncti, ca se schimbase si titulatura intre timp. Ca director executiv adjunct aveam in coordonare activitatea de administrare a veniturilor statului si Trezoreria. Ulterior, ca director executiv adjunct, am ramas cu activitatea de administrare a veniturilor statului. Practic, am facut dintotdeauna colectare si executare silita, coordonind intreaga activitate de colectare si executare silita a persoanelor fizice si juridice. Incepind cu 1 martie 2007, activitatea de coordonare s-a transformat in activitate de executie, si am fost mutata temporar pe functia de sef a acestei activitati, la cerere". Ne explica de ce a dorit sa se ocupe de cei 200 de contribuabili cu cea mai mare cifra de afaceri din judet dar si de cele peste 300 de puncte de lucru ale marilor contribuabili din tara. "Nu mi-a fost frica niciodata de implicatiile pe care le are aceasta munca pentru ca a face executare silita inseamna a te duce la poarta contribuabilului, cu ginduri nu prea nobile, in sensul in care el nu stie cum sa faca sa-l mai amini cu plata si tu nu stii cum sa faci sa-i iei banii, prin toate caile prevazute de lege, care nu sint putine". Marcu ne povesteste si o intimplare care demonstreaza ca meseria de executor fiscal nu e una dintre cele mai iubite de semenii nosri: "Imi amintesc ca am fost odata cu un coleg de la Finante de la municipiu, la intrarea in Galati, la niste bunuri apartinind unui contribuabil din Braila. Pe un ger de crapau pietrele...Era o societate de constructie si avea omul mai multe baraci din metal, pe care le inchiriase la o fabrica de mobila si la un service auto.. Noi avem un protocol cu Jandarmeria Braila si am solicitat sa ne insoteasca 2 jandarmi. Am plecat toti patru la aceasta societate, arata ca pe santier acolo...Hop si eu cu jandarmii si cu executorul fiscal de la municipiu. Tipul respectiv nu isi platise darile iar noi aveam dreptul sa ridicam noi chirile pe care le incasa el pe baracile alea, in contul datoriei catre stat. Dar nici chiriasii nu vroiau sa plateasca catre noi. Asa ca pun sigiliu pe baraca cu fabrica de mobila si cind ajung la cea cu service-ul auto, ma trezesc ca opresc linga noi doua masini cu nr. de Galati, din care coboara unii cu ditamai sabiile. Noroc cu jandarmii, care s-au postat de o parte si de alta a mea...Baietii de la Jandarmerie erau si lungi si lati si inarmati si cred ca au facut impresie ca aia cu sabiile, cum au coborit, asa s-au si urcat in masina. Am reusit sa sigilez si baraca aia si am ajuns acasa moarta si de frig dar si de spaima", incheie rizind Marcu. Ne spune ca, din citi executori fiscali exista la Braila, doar doi sau trei sint femei, si asta tocmai pentru ca, inevitabil apar si astfel de evenimente si reactii din partea contribuabililor. Despre ea recunoaste ca e dura si ca nu poate fi data la intors, insa spune ca a incercat sa ii ajute pe toti cei de buna credinta, in limita legii: "Sint leu. Asta e zodia. Nu ma dau batuta. Dar cine a tinut cont de sfaturile mele a iesit din impas. Am vrut sa ajut lumea in limita legii. Am avut noroc si ca familia m-a sustinut si cind eram la Finante, dar si acum, la Prefectura, unde trebuie sa fac fata altui tip de evenimente. Dar imi place si aici", adauga zimbind.
Intr-o lume condusa de barbati, intr-o tara care nu s-a scuturat inca de prejudecati, intr-un oras in care majoritatea femeilor lucreaza in fabricile de confectii ori la casele de marcat din supermarketuri, citeva femei si-au tinut visele aprinse si au reusit sa treaca peste piedicile puse in primul rind de o mentalitate colectiva care nu le avantajeaza. Unele au reusit sa acceada in functii de conducere, purtind responsabilitatea unor decizii extrem de importante si dificile, altele s-au remarcat inregistrind succese de invidiat in tot soiul de domenii. Sint brailence care au reusit in sport, in cultura sau in afaceri, sint brailence care s-au infipt acolo unde toti credeau ca au loc doar barbatii, sint femei de succes.
Cotidianul "Obiectiv - Vocea Brailei", in cadrul campaniei "Femei exceptionale", va prezinta povestile acestor femei uluitoare.
Se spune ca femeile sef sint mult mai rele decit barbatii aflati in aceeasi postura. Acum depinde si de femeie. Poti avea ghinionul sa ai o sefa ciufuta, care sa-ti faca zile fripte, pentru ca asa se simte ea bine. La fel de bine se poate intimpla insa sa ai un sef femeie piinea lui Dumnezeu, incit sa-ti vina sa nu mai pleci de la serviciu. Sa recunoastem, in Braila putine femei au ajuns sa conduca, mai ales atunci cind vine vorba despre administratia locala. Directorul Directiei Administratia Pietelor si Tigurilor, Simona Draghincescu, si actualul prefect, Mihaela Marcu, pina nu demult director in cadrul Directiei Generale a Finantelor Publice, sint exceptiile care confirma regula. Amindoua au avut grija sa devina cunoscute, sa fie prezente in viata publica, sa se impuna. Dar cum au reusit acest lucru? Au fost dure, aspre, crude cu subalternii ori s-au folosit de arta diplomatiei? Stim, cel mai bine la intrebarea asta ar fi sa raspunda subalternii lor. Pina una-alta, le-am intrebat pe ele, si chiar va rugam sa nu ne chestionati pe noi daca au fost sau nu sincere.
Un director nonconformist
Simona Draghincescu, actualul director al DAPT Braila, a obisnuit lumea cu nonconformismul si spiritul ei revolutionar, asa cum ii place sa spuna. A reusit sa puna in numai citiva ani pe picioare directia pe care o conduce iar eforturile ei le pot observa brailenii zilnic atunci cind isi fac piata sau viziteaza Gradina zoologica. Are experienta ca director in fruntea unor societati cu probleme, prima ei batalie dindu-se la SINCAR (Societatea de Industrializare a Carnii) Braila, cu citiva ani in urma. Ne povesteste cum s-a luptat sa scoata aceasta societate din problemele grave in care se afundase si macar sa o lichideze in mod onorabil: "In '98 am fost numita director la SINCAR. Acolo a fost de fapt mult mai greu decit la DAPT. Activitatea de la SINCAR nu mai avea viitor. Nu activitatea propriu-zisa, ca piata carnii merge bine la Braila. Ma refer la maniera in care se lucra acolo. Nu erau investitii facute, reparatii se faceau doar ca sa primeasca autorizatii. Aparatura era neperformanta si uzata moral. Mi s-a spus ca datoriile societatii sint de 800 de milioane de lei vechi si cind am cerut sa se faca control am aflat ca erau de vreo 7 - 8 miliarde...Eu reusisem sa aduc productia la 15.000 kg pe luna, insa societatea nu mai era profitabila. In plus, in februarie '99 a cazut si piata carnii la Braila si chiar nu mai erau sanse sa salvez societatea. Asa ca s-a decis inchiderea ei". Ne povesteste cum s-a luptat ca lichidarea SINCAR sa fie una onorabila iar oamenii sa nu aiba de suferit: "In 2000 s-a pus sechestru pe active si bunuri si au fost scoase la licitatie. Intre timp, m-am zbatut sa obtin titlu de proprietate pe terenul pe care era ridicata societatea si cind am reusit sa fac si acest lucru l-am scos si pe el la licitatie, marind astfel capitalul social al firmei. Dupa toate acestea, am reusit ca la sfirsitul lui 2002 si in 2003 sa fac ca firma sa aiba profit de 3 miliarde. In fine, la sfirsitul lui 2003, s-au incheiat si procedurile de vinzare si oamenii au plecat cu ordonanta. Unii au luat bani de la stat, altii de la societate, iar eu am ramas singurul angajat. In 2004, societatea a intrat in lichidare benevola iar eu nici macar nu mi-am mai ridicat salariul, desi bani erau. Am zis sa nu inceapa lumea sa comenteze, ca eram satula de tot ce se intimplase". Recunoaste ca nu i-a fost usor sa managerieze o societate falimentara si sa reuseasca sa o inchida fara datorii si oameni dati afara fara nici un ban: "Pe parcursul acestor 6 ani am avut tot felul de plingeri penale, reclamatii, dar daca mi-am facut doar meseria nu a avut nimeni ce sa imi faca. Dar a fost greu si timpul si nervii mei consumati atunci nu se mai pot recupera". Despre DAPT spune ca, practic, atunci cind a venit in fruntea unitatii, a simtit ca o ia de la zero, ca in cazul SINCAR, cu o singura deosebire. DAPT nu avea cum sa nu fie rentabila: "Singura chestie nerentabila de la DAPT era ferma agrozootehnica, asa ca am dispus inchiderea ei si vinzarea bunurilor. Unii consilieri din CLM s-au opus atunci, dar timpul a demonstrat ca am procedat corect. A venit apoi rindul directiei propriu-zise. Avea datorii de 40 de miliarde, din care 30 numai la furnizorii de utilitati. Am platit pina in 2006 la astea. In 2006, cu acordul ordonatorului principal de credite am facut un imprumut de 3 miliarde ca sa acoperim ce datorii mai avem si sa ajungem la 0. Intre timp, am achitat si creditul, asa ca acum, practic, avem doar datoriile curente, nimic mai vechi de 30 de zile", ne povesteste mindra Simona Draghincescu. E multumita de ce a facut in calitate de director si nu o deranjeaza reputatia de femeie dura pe care si-a format-o, desi spune ca e cam exagerata: "Am facut mereu ce mi-a stat in putinta sa administrez cit mai bine societatile pe care le-am condus. Mi-am facut meseria, am facut si greseli, ca om sint, dar nimic care sa fie grav. Nu sint neaparat dura, ci corecta. Sint inflexibila cind stiu ca am dreptate. Am facut si compromisuri, dar numai pentru o cauza buna si cind nu era alta solutie, dar ele nu au afectat pe nimeni altcineva decit pe mine. Eu tin cont de reguli si sint de principiul ca legea e facuta sa fie respectata si nu incalcata. Nu imi pot reprosa ca puteam sa zic vreodata ceva si nu am facut-o. Mereu mi-am spus punctul de vedere. Asta e marea mea problema. Ca spun mereu ce gindesc...", adauga zimbind Simona Draghincescu.
I-a "executat" pe multi fara frica
Mihaela Marcu este de doua luni prefect al Brailei insa pina la momentul respectiv a facut parte din conducerea Directiei Generale a Finantelor Publice Braila. S-a ocupat de executarile silite si a fost nevoita sa se descurce in situatii deosebit de dificile, care i-au pus uneori si integritatea fizica in primejdie. Spune insa ca i-a placut ce a facut. Ne povesteste cum a ajuns sa se ocupe de executarile silite: "In iulie '99 m-am dus director general adjunct la Finante, in conditiile in care organigrama prevedea atunci un singur director adjunct. La doi - trei ani, s-a ajuns la 4 directori executivi adjuncti, ca se schimbase si titulatura intre timp. Ca director executiv adjunct aveam in coordonare activitatea de administrare a veniturilor statului si Trezoreria. Ulterior, ca director executiv adjunct, am ramas cu activitatea de administrare a veniturilor statului. Practic, am facut dintotdeauna colectare si executare silita, coordonind intreaga activitate de colectare si executare silita a persoanelor fizice si juridice. Incepind cu 1 martie 2007, activitatea de coordonare s-a transformat in activitate de executie, si am fost mutata temporar pe functia de sef a acestei activitati, la cerere". Ne explica de ce a dorit sa se ocupe de cei 200 de contribuabili cu cea mai mare cifra de afaceri din judet dar si de cele peste 300 de puncte de lucru ale marilor contribuabili din tara. "Nu mi-a fost frica niciodata de implicatiile pe care le are aceasta munca pentru ca a face executare silita inseamna a te duce la poarta contribuabilului, cu ginduri nu prea nobile, in sensul in care el nu stie cum sa faca sa-l mai amini cu plata si tu nu stii cum sa faci sa-i iei banii, prin toate caile prevazute de lege, care nu sint putine". Marcu ne povesteste si o intimplare care demonstreaza ca meseria de executor fiscal nu e una dintre cele mai iubite de semenii nosri: "Imi amintesc ca am fost odata cu un coleg de la Finante de la municipiu, la intrarea in Galati, la niste bunuri apartinind unui contribuabil din Braila. Pe un ger de crapau pietrele...Era o societate de constructie si avea omul mai multe baraci din metal, pe care le inchiriase la o fabrica de mobila si la un service auto.. Noi avem un protocol cu Jandarmeria Braila si am solicitat sa ne insoteasca 2 jandarmi. Am plecat toti patru la aceasta societate, arata ca pe santier acolo...Hop si eu cu jandarmii si cu executorul fiscal de la municipiu. Tipul respectiv nu isi platise darile iar noi aveam dreptul sa ridicam noi chirile pe care le incasa el pe baracile alea, in contul datoriei catre stat. Dar nici chiriasii nu vroiau sa plateasca catre noi. Asa ca pun sigiliu pe baraca cu fabrica de mobila si cind ajung la cea cu service-ul auto, ma trezesc ca opresc linga noi doua masini cu nr. de Galati, din care coboara unii cu ditamai sabiile. Noroc cu jandarmii, care s-au postat de o parte si de alta a mea...Baietii de la Jandarmerie erau si lungi si lati si inarmati si cred ca au facut impresie ca aia cu sabiile, cum au coborit, asa s-au si urcat in masina. Am reusit sa sigilez si baraca aia si am ajuns acasa moarta si de frig dar si de spaima", incheie rizind Marcu. Ne spune ca, din citi executori fiscali exista la Braila, doar doi sau trei sint femei, si asta tocmai pentru ca, inevitabil apar si astfel de evenimente si reactii din partea contribuabililor. Despre ea recunoaste ca e dura si ca nu poate fi data la intors, insa spune ca a incercat sa ii ajute pe toti cei de buna credinta, in limita legii: "Sint leu. Asta e zodia. Nu ma dau batuta. Dar cine a tinut cont de sfaturile mele a iesit din impas. Am vrut sa ajut lumea in limita legii. Am avut noroc si ca familia m-a sustinut si cind eram la Finante, dar si acum, la Prefectura, unde trebuie sa fac fata altui tip de evenimente. Dar imi place si aici", adauga zimbind.
