Fiecare universitate va avea propria metodologie de admitere | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Fiecare universitate va avea propria metodologie de admitere

Fiecare universitate stabileste propriile criterii de admitere, dar are obligatia sa faca publice cu cel putin sase luni inainte de inceperea anului universitar, perioadele celor doua sesiuni precum si formele si probele de concurs, se precizeaza un comunicat de presa afisat pe site-ul Ministerului Educatiei Cercetarii si Tineretului.
Ministrul Educatiei, Cristian Adomnitei, a aprobat criteriile generale de organizare si desfasurare a admiterii in ciclul de studii universitare de licenta, masterat si doctorat pentru anul universitar 2008-2009. Astfel, admiterea in invatamintul superior de stat si particular pentru fiecare ciclu de studii se organizeaza pe baza propriilor metodologii de admitere stabilite de fiecare universitate. Admiterea pentru toate formele de invatamint ale ciclului universitar de licenta se poate organiza prin concurs intr-una sau doua sesiuni, inainte de inceperea anului universitar. Perioadele celor doua sesiuni, formele si probele de concurs se stabilesc prin metodologie proprie si se fac publice cu cel putin sase luni inainte de inceperea anului universitar, prin afisare la sediul institutiilor si prin publicare pe site-ul propriu. Candidatii care au obtinut in perioada studiilor liceale distinctii (premiile I, II, III, mentiune, premii speciale) la olimpiadele scolare internationale, recunoscute de MECT, beneficiaza de dreptul de a fi admisi si de a urma, pe locuri finantate de la buget, cursurile a doua specializari.

Oferta invatamintului superior din Braila

In ceea ce priveste admiterea la Facultatea de Inginerie Braila (FIB) din cadrul Universitatii "Dunarea de Jos" din Galati, aceasta se face ca si in anii precedenti, pe baza de dosar. "Metodologia se va realiza la nivelul Universitatii Dunarea de Jos Galati. S-a intrunit Consiliul profesoral si am luat hotarirea sa se pastreze criteriile de admitere de anul trecut, atit la master cit si la licenta", ne-a explicat decanul FIB, conf. univ. dr. Adrian Goanta.
Anul acesta, admiterea la Universitatea "Constantin Brancoveanu" se face pe baza mediei de la bacalaureat, in limita locurilor disponibile. De mentionat este faptul ca nu se percepe taxa la inscriere. Cei interesati au posibilitatea de a opta pentru Facultatea de Management Marketing in Afaceri Economice cu specializarile: Management, Marketing, Finante-Banci, Contabilitate si informatica de gestiune si Economie agroalimentara si a mediului. Facultatea de Stiinte Administrative si ale Comunicarii are urmatoarele specializari: Administratie Publica, Drept, Asistenta Sociala, Relatii Internationale si Studii Europene si Comunicare Sociala si Relatii Publice.
Centrul de Inscriere si Educatie Universitara, Braila din cadrul Universitatii Ecologice din Bucuresti a hotarit ca admiterea din acest an sa se faca pe baza mediei de la bacalaureat si a unui interviu. Oferta universitatii este destul de bogata. Se pot urma cursuri la facultatile de: Drept, Management, Ecologie, Educatie Fizica si Sport, Stiintele Comunicarii, Inginerie Manageriala si Psihologie.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro