Unul dintre monumentele cu care Brăila se mândrește de mai bine de un secol este ceasul-turn din Piața Traian care, în urmă cu câțiva ani, a fost desemnat de Primărie simbol oficial al orașului. Comunitatea noastră datorează acest monument unui filantrop cu origini grecești, Petre Naum Petru, care a lăsat Primăriei, prin testament, 8.000 lei aur - o sumă uriașă dacă ar fi să o convertim la valoarea actuală - pentru ridicarea „unui turn din metal, cu un ceasornic mare în vârf, în Piaţa Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril”. Despre Petru Naum nu se mai cunosc prea multe date. Se știe doar că a fost, la un moment dat, consilier municipal al Brăilei și că înaintașii săi, proveniți din Grecia, s-au stabilit aici în primele decenii ale secolului XIX. Chiar dacă nu se mai știe cu ce afaceri se ocupau aceștia, cert este că familia Naum a reușit să agonisească o avere considerabilă. În testamentul său pe care l-a întocmit în 1898, la vârsta de 55 de ani, Petru Naum le-a lăsat moștenire copiilor săi case și sume însemnate de bani, împărțind mai multe bunuri și altor rude. Totodată, ca dovadă că era un bun patriot, a lăsat orașului pe care l-a păstorit în calitate de consilier municipal cei 8.000 lei aur cu care să construiască un orologiu în beneficiul întregii comunități.
A durat câțiva ani până când intenția nobilă a filantropului Petru Naum s-a materializat, ceasul fiind construit în 1909.
De la început, orologiul-turn a fost considerat o piesă de mobilier urban foarte rară, deoarece în epocă ceasurile publice se montau fie în turnurile bisericilor, fie pe alte construcţii administrative, fiind arareori construite ca obiective de sine stătoare. Turnul a fost realizat din tablă, ranforsată în interior cu profile metalice prinse în nituri, de firma cehă Carol Sakar. Mecanismul propriu-zis a fost făcut la Munchen, de firma Johann Neher. Este vorba despre un mecanism cu greutăţi proiectat să se armeze odată la trei zile. Din cauza structurii de rezistenţă a turnului de susţinere, sistemul de greutăţi nu poate face cursa completă, astfel că orologiul cu patru cadrane trebuie întors mai des, o dată la 24 de ore.
Pentru Brăila, ceasul turn a fost, din primul moment când a fost pus în funcţiune, o atracţie a oraşului. Foarte multe dintre vederile realizate de maeştri fotografi ai vremii au surprins acest ceas care devenise un adevărat reper, atât pentru localnici cât şi pentru vizitatorii străini. De altfel orologiul-turn este unic în România, atât prin aspect cât şi prin înălţimea sa de peste 11 metri.
În 2017, Ceasul din Piața Traian a devenit simbol oficial al Brăilei, după ce Primăria Municipiului a făcut demersuri pentru a-i conferi statutul de marcă înregistrată.
Ceasul-simbol a trecut prin timpuri bune și mai puțin bune
În anii '50, după instaurarea regimului comunist în România, pe vârful turnului metalic au fost aşezate secera şi ciocanul. N-a fost singura mutilare pe care a suferit-o acest monument. De-a lungul timpului, orologiul a trecut prin trei recondiţionări, în 1968, 1993 şi 2011, care i-au schimbat mai mult sau mai puţin aspectul exterior. Atât decoraţiunile originale cât şi cele patru cadrane au avut parte de modificări care au ştirbit frumuseţea originală a monumentului.
„Cadranele au fost schimbate le un moment dat, dar se vede că cine a făcut acest lucru nu era de meserie şi nici nu s-a documentat măcar, pentru a respecta normele din domeniu. Cifrele romane erau aşezate invers decât ar fi normal. Întotdeauna, cifra V trebuie aşezată cu vârful către axul ceasului, iar cifra patru trebuie făcută din patru linii”, explica, în urmă cu câțiva ani, ceasornicarul brăilean Marian Dinu.
În fapt, de la construcția sa, în 1909, Ceasul-turn din Piața Traian nu a trecut niciodată printr-o restaurare propriu-zisă. O singură dată a fost făcută o reabilitare mai amplă, în 1968, adică acum mai bine de 55 ani, însă, potrivit unui raport de expertiză tehnică întocmit recent, nu există date cu privire la modul în care s-au făcut intervențiile și în ce au constat acestea mai exact: dacă au fost intervenții la structura principală de rezistență sau doar intervenții de restaurare exterioară a monumentului. În istoria recentă, o mică lucrare de intervenție a avut loc în 2011, în mandatul fostului primar Aurel Simionescu, când turnul metalic a fost sablat, chituit și grunduit pe poziție. Apoi, în 2014, o intervenție a fost făcută la ceas. Mai exact, după cutremurul din data de 22 noiembrie 2014, cadranul dinspre Str. Împăratul Traian s-a spart în două, iar Primăria a luat măsuri pentru înlocuirea acestuia. În rest, în toți acești ani, doar s-a mai aplicat câte un strat protector de vopsea, împotriva coroziunii și intemperiilor.
O nouă tinerețe
În prezent, după 115 ani în care a străjuit neîntrerupt Piața Traian, bătrânului orologiu are șansa să reîntinerească, pentru a înfrumuseța Centrul Brăilei pentru încă o sută de ani și mai bine... La jumătatea lunii iulie 2024, ceasul turn a fost demontat, pentru a fi transportat la un atelier specializat din București, atestat de Ministerul Culturii, unde urmează să fie complet restaurat. Un reprezentant al ”Ora Exactă Systems” SRL Oradea, firma care a câștigat la licitație contractul pentru reabilitare, a explicat că ceasul turn va fi desfăcut piesă cu piesă, iar fiecare componentă va fi sablată, restaurată și tratată cu soluții speciale. Inclusiv cele patru cadrane vor fi restaurate, iar vopsirea finală va ține cont de imaginile de arhivă, astfel încât, când va fi repus pe poziție orologiul să fie cât mai aproape de aspectul său original, de la inaugurarea din 1909. Pentru asta, se va face o analiză a straturilor de vopsea, pentru a se găsi culorile originale.
Potrivit raportului de expertiză tehnică, specialiștii recomandă intervenții de refacere a stratului de protecție anticorozivă atât la nivelul elementelor decorative metalice, cât și la nivelul elementelor principale de rezistență. Se menționează, de asemenea, că unele elemente principale de rezistență (aflate la partea inferioară a turnului) sunt într-o stare avansată de oxidare și se recomandă înlocuirea lor. Totodată, în urma reparațiilor capitale, se va interveni pentru a preveni stagnarea apelor la baza turnului, una dintre principalele cauze de degradare identificată de experți. Aceiași specialiști au mai constatat lipsa unui sistem de evacuare a apelor ce ajung accidental (sau a apei rezultate din condens) în interiorul turnului sau la baza lui. Partea bună este că în ciuda degradărilor vizibile cu ochiul liber, nu a fost afectată structura de rezistență a monumentului.
Peste cel mult doi ani, ceasul-turn ar trebui să revină pe poziție, complet refăcut și la fel de falnic ca în 1909, anul în care a fost inaugurat!