Finantari nerambursabile pentru IMM-uri (III) | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Finantari nerambursabile pentru IMM-uri (III)

Agentia Nationala pentru Intreprinderi Mici si Mijlocii si Cooperatie (ANIMMC) va derula si in acest an programe de finantare nerambursabila destinate IMM-urilor, urmarind adaptarea la cerintele determinate de aderarea la Uniunea Europeana, prin cresterea nivelului de competitivitate a firmelor si facilitarea accesului acestora pe pietele internationale.
Pentru anul 2006, bugetul Agentiei a fost majorat de 2,5 ori fata de 2005, banii urmind sa fie alocati pentru 18 programe de sprijinire a IMM-urilor. In perioada imediat urmatoare vor fi publicate in
Monitorul Oficial, devenind astfel operationale, 8 programe de
finantare, pe care intentionam sa vi le prezentam, in serial. In numarul de azi, "Programul pentru informarea si educarea comerciantilor".
Programul dispune de un buget pe 2006 de 1 200.000 RON, valoarea alocatiei financiare nerambursabile fiind de 90% din valoarea fiecarei cheltuieli eligibile efectuate (exclusiv TVA).
Pot beneficia de finantari agentii economici care au ca obiect principal de activitate comercializarea produselor si serviciilor de piata.
Activitatile eligibile in cadrul programului sint participarea la cursuri pentru formare/calificare profesionala, cursuri privind notiuni fundamentale de igiena; cursuri de specializare/perfectionare profesionala a comerciantilor, achizitionarea de calculatoare, realizarea unui site pe Internet pentru prezentarea activitatii comerciantului si a produselor comercializate de acesta, achizitionarea de cititoare pentru cod cu bare, achizitionarea de cintare electronice, achizitionarea de aparate de marcat electronice fiscale, precum si elaborarea de materiale tiparite de promovare a activitatii comerciantului.
Solicitantii de finantari in cadrul programelor ANIMMC trebuie sa se incadreze in categoria IMM-urilor (societati comerciale, societati cooperative, persoane fizice, asociatii familiale autorizate conform legii), care indeplinesc cumulativ urmatoarele conditii: au un numar mediu de salariati mai mic de 250 si realizeaza o cifra de afaceri anuala neta de pina la 50 de milioane de euro sau detin active totale care nu depasesc echivalentul a 43 milioane de euro.
IMM-urile nu trebuie sa inregistreze datorii la bugetul de stat si bugetele locale, sa aiba capital integral privat si, la momentul depunerii cererii de finantare, sa fiinteze de cel putin un an.
De asemenea, solicitantii finantarilor nu trebuie sa fi beneficiat de ajutor de stat cumulat, in ultimii trei ani, in valoare de 400.000 RON.
IMM-urile interesate de obtinerea de date suplimentare cu privire la acest program se pot adresa Centrului Teritorial de Informare, Consultanta si Instruire din cadrul Camerei de Comert, Industrie si Agricultura Braila.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro