Firmele de transport ar putea creste tarifele cu 20% | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Firmele de transport ar putea creste tarifele cu 20%

Transportatorii ar putea creste tarifele cu 20%, iar o parte din firme ar putea da faliment deoarece revendicarile lor, printre care eliminarea rovinietei, nu au fost solutionate, a declarat, ieri, intr-o conferinta de presa, presedintele Federatiei Operatorilor Romani de Transport, Augustin Hagiu. "De la inceputul anului am tot avut intilniri cu ministrul Transporturilor, dar si cu premierul, pentru a rezolva starea jalnica in care se afla transportatorii. Intrucit cererile noastre nu au fost solutionate, ne mai ramine doar sa crestem cu 20% tariful de transport, fapt care se va resimti in perioada sarbatorilor de iarna sau sa incetam activitatea", a spus Hagiu. El a mai precizat ca, pina in 2012, aproximativ 35-40% din firmele licentiate de transport nu vor mai exista.
La rindul sau, presedintele Aliantei Confederatiilor Patronale din Romania, Dragos Anastasiu, a afirmat ca transportatorii ar putea relua protestele, prin blocarea drumurilor. "Din punct de vedere al autoritatilor, raspunsul este clar. Descurcati-va! Ori ne oprim, ori marim tarifele, iar acum sintem in analiza cu membrii nostri sa iesim in strada", a afirmat Anastasiu.
Reamintim ca transportatorii rutieri au participat, la jumatatea lunii aprilie, la marsuri de protest pe soselele de centura din Bucuresti si alte 18 orase din tara, solicitind taxe mai mici, carburanti mai ieftini si drumuri mai bune. In plus, firmele de transport cer, printre altele, eliminarea platii rovinietei pentru drumurile nationale, asigurarea transparentei colectarii accizelor din carburant si monitorizarea de catre asociatiile patronale din transporturi a utilizarii acestora pentru constructia si intretinerea de drumuri si legiferarea printr-o ordonanta de urgenta, dar si amenajarea parcarilor la standarde europene.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro