"A fost un artist complex, ancorat in social" | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

"A fost un artist complex, ancorat in social"

La inceputul lunii februarie, in Franta a trecut in lumea umbrelor pictorita Mimi Saraga - Maxy, in virsta de 83 de ani, o personalitate artistica din familia celor care au imprimat artei contemporane romanesti, in a doua jumatate a secolului XX, dimensiunea europeana. Mimi Saraga Maxy, sotia pictorului brailean Max Herman - Maxy, a donat Muzeului Brailei 385 de lucrari
realizate in cei 22 de ani de cariera artistica desfasurata in Romania, intre 1950 - 1982. Majoritatea sint lucrari de referinta, care au figurat in expozitii personale, care au fost comentate, despre care s-a scris, care au fost reproduse in revistele de specialitate. Donatia a fost facuta in anul 1985, la trei ani dupa ce a parasit Romania. La debutul celui de-al 80-lea an de viata al artistei, Muzeul Brailei a organizat, la Galeriile de Arta ale Municipiului, expozitia retrospectiva de pictura "Strigat de revolta", generic imprumutat de la titlul unuia dintre cele mai importante tablouri pictate in Romania.
"A fost un artist complex, ancorat in social. Dramele umanitatii nu i-au ramas indiferente. A avut curajul sa-si strige disperarea in anii dictaturii si sa acuze fatis suferintele provocate de aceasta", a spus criticul de arta Maria Stoica, sef al sectiei de arta din Muzeul Brailei.
In 1982, Mimi Saraga - Maxy s-a stabilit in Israel unde a continuat activitatea expozitionala, devenind membra a Asociatiei Pictorilor si Sculptorilor din aceasta tara. Dupa casatoria cu dr. Albert Kan, s-a stabilit in Franta, la Brive, in 1995. Din 1999 a devenit cetatean francez. A continuat sa picteze si sa expuna, semnindu-si lucrarile Mimi Maxy Kan, a mai precizat criticul de arta Maria Stoica.
A avut mai multe expozitii personale: in 1997 la Muzeul "Edmond Michelet" din Brive, in 1998 si 2001 la Muzeul din Tulle. In 2001 la Galeriile Teatrului Municipal din Brive-la-Gaillarde a avut loc ultima expozitie personala, cu genericul "Des vies brisees".
Numele artistei figureaza in enciclopediile: Who's Who, editia
1990/1991 (Israel), International Who's Who of Intellectuels / International Biographical Centre, Cambridge, 1992; The International Directory of Distinguished Leadership, USA, 1993.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro