"A fost un an foarte bun pentru "Orizont 64" considera Ionel Balcan | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

"A fost un an foarte bun pentru "Orizont 64" considera Ionel Balcan

In anul competitional recent incheiat, cel mai puternic club de sah din Braila, "Orizont 64", a realizat citeva recorduri in materie de organizare a unor competitii ale genului.
La "Festivalul sahului brailean", turneu organizat de catre directorul general al SC Drumuri si Poduri SA, Viorel Balcan, au fost stabilite doua recorduri, primul in privinta numarului de participanti, cel de-al doilea, din punct de vedere al valorii participantilor. La editia 2007 s-au inscris 100 de concurenti, printre care 5 mari maestri internationali, 2 maestri internationali si 2 maestri FIDE.
Clubul Orizont 64 a organizat in premiera un Grand Prix pentru copii si juniori "Calutul de fildes" competitie finantata de catre Directia pentru Sport si deputatul Mihai Tudose. Ca numar de participanti turneul de la Braila a fost al treilea din tara dupa cele de la Predeal si Eforie Sud.
De asemenea s-a organizat un simultan la care a fost invitat marele maestru international, Gabriel George Grigore, unul dintre primii zece sahisti romani. La acest simultan doi braileni au reusit sa obtina remize, Viorel Balcan, jucator de categoria I si Cristian Dan, candidat maestru. Pentru prima data in Braila s-a organizat si "Trofeul micutului ginditor".
In 2007 clubul "Orizont 64" a avut si trei sportivi care s-au remarcat cu prilejul finalelor Campionatului National de sah rezervat copiilor si juniorilor.
La sah clasic, Dragos Cristache a ratat in extremis o medalie la categoria de virsta 8 ani, braileanul reusind in final o clasare in intervalul locurilor 8-10 din 100 de participanti la aceasta grupa valorica. Dragos Martian, cel mai tinar jucator cu Elo din Braila, s-a clasat pe unul dintre locurile 10-15, la categoria de virsta 12-14 ani, iar Daniel Mocanu, la prima lui finala la sah rapid s-a clasat pe locurile 10-15.
"Pentru “Orizont 64” anul 2007 a fost unul foarte bun, am organizat doua competitii nationale si multe altele pe plan local. In 2008 ne vom axa pe depistarea unor noi talente si in acest sens vom organiza concursuri in majoritatea scolilor din Braila, iar copiii selectionati vor fi legitimati la clubul nostru. De asemenea, reprezentantii nostri au avut evolutii foarte bune in finalele nationalelor pentru copii si juniori" a declarat Ionel Balcan, vicepresedintele clubului "Orizont 64".

Sase sahisti de la Orizont 64 au avansat in categorii

Anul 2008 a inceput foarte bine pentru grupa de performanta a clubului de sah brailean deoarece nu mai putin de sase jucatori au promovat in categorii.
"In urma unei pregatiri sustinute au aparut si roadele. Cea mai spectaculoasa evolutie a avut-o Gabriel Voicu. Dupa numai un an de pregatire a trecut de la categoria neclasificati la categoria a II-a, obtinind un coeficient CIV de 530, performanta realizata si de finalistul de la categoria de virsta 8 ani, Dragos Cristache. Ciprian Tiganoiu, Adrian Gojan, Daniel Mocanu si Bogdan Capatina au promovat la categoria a III-a. Este cea mai spectaculoasa crestere valorica din ultimii ani si sint convins ca acesti copii au sanse mari sa se califice in finalele Campionatului National de sah" a mai tinut sa precizeze Ionel Balcan.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro