Fudulaiche atacă Primăria | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Fudulaiche atacă Primăria

Fudulaiche şi Bratu au atacat în instanţă deciziile de primar, prin care cei doi au fost sancţionaţi în urma monumentalei gafe din procesul "Bulevardul Incompetenţilor". Ambii au promovat la Tribunalul Brăila acţiuni, ţinta clară fiind anularea deciziei de primar prin care li s-au diminuat salariile. Altfel spus, cei doi consideră că au fost sanţionaţi mult prea aspru după ce din cauza lor municipalitatea a pierdut procesul de la Curtea Supremă cu Ministerul Dezvoltării, context în care Brăila a plătit cu vreo 20 milioane de lei mai mult la factura lucrărilor de modernizare a Bulevardului Dorobanţilor. Dacă pentru Bratu mişcarea cu tribunalul poate fi considerată ca o încercare de spălare a propriei imagini, la Fudulaiche se poate adăuga şi o eventuală pregătire a terenului pentru o reîntoarcere la Primărie, cunoscut fiind că este autosuspendat din funcţie de luni bune. Şi mai este un aspect important al problemei: NICIODATĂ activitatea lui Fudulaiche în funcţia de secretar general al Primăriei Brăila nu a fost evaluată aşa cum cere legea. A existat o tentativă în acest sens, în primăvara lui 2011, când în plenul miniparlamentului local ar fi urmat să se ia în discuţie evaluarea lui Fudulaiche dar, în mod suspect, proiectul respectiv a fost scos de pe ordinea de zi. Cea mai recentă încercare în acelaşi sens a venit la iniţiativa consilierului PP-LC Ene Tache, care a cerut public evaluarea lui Fudulaiche, dar şi aceasta a eşuat, primarul Aurel Simionescu explicând la vremea respectivă că ar fi oportun să se aştepte finalizarea procesului intentat de cei doi pe tema sancţiunii.

Mircea Fudulaiche, secretarul autosuspendat şi Angelica Bratu, şefa juriştilor Primăriei, şi-au chemat angajatorul în judecată, supăraţi că au fost sancţionaţi anul trecut după ce municipalitatea pierduse din cauza lor un proces cu o miză importantă, de circa 20 milioane lei. Cei doi au acţionat în judecată Primăria Brăila, prin primarul Aurel Simionescu, cerând anularea actelor administrative prin care erau sancţionaţi disciplinar la recomandarea Comisiei prefecturale de disciplină. Ca un scurt remember, anul trecut "Obiectiv" a făcut o dezvăluire incendiară care dovedea, dacă mai era cazul, ce "competenţi" au pe mână soarta municipiului: Primăria Brăila pierduse bătălia în instanţă pentru corecţia de 25% cu minus dispusă de Auditul Naţional în proiectul de modernizare a Bulevardului Dorobanţilor, pe motiv că autoritatea locală a uitat pur şi simplu de termenul în dosar. Vina pentru această greşeală aparţine secretarului general al Primăriei, Mircea Fudulaiche, dar şi şefei juriştilor Primăriei, Angelica Bratu (fostă Pamfil). În mod surprinzător, Fudulaiche a susţinut că de vină pentru faptul că s-a ratat termenul de recurs ar fi fost un incendiu petrecut chiar în biroul său, incident în care s-ar fi distrus mai multe documente, inclusiv adresa de la Înalta Curte privind comunicarea unui nou termen în proces. După ce cazul celor doi a fost analizat de comisiile de disciplină din cadrul Prefecturii şi Primăriei Brăila, în final s-au ales cu reducerea drepturilor salariale pe o perioadă de 3 luni: 5% în cazul Angelicăi Bratu şi 20% pentru Mircea Fudulaiche. În termenul legal de la comunicarea actelor administrative emise de primarul Aurel Simionescu privind sancţionarea, cei doi au promovat la Tribunalul Brăila, în materia contenciosului administrativ, o acţiune care-şi propune anularea deciziilor de primar. Altfel spus, Fudulaiche şi Bratu vor cu orice preţ să scape basma curată din toată această poveste şi să nu rămână cumva cu "pete" la dosarul disciplinar de funcţionari publici. Mai mult, putem aprecia că Fudulaiche îşi pregăteşte reîntoarcerea la serviciu, cunoscut fiind faptul că s-a autosuspendat anul trecut din funcţia de secretar general al Primăriei Brăila la puţin timp de la izbucnirea scandalului cu incendiul din biroul său.
Potrivit informaţiilor de pe portalul instanţelor, primul care a deschis proces împotriva Primăriei Brăila a fost chiar Mircea Fudulaiche, pe 29 aprilie 2013, iar la o zi diferenţă instanţa a înregistrat şi plângerea Angelicăi Bratu. La trei termene succesive, datele în cele două dosare au coincis, până când Fudulaiche a cerut preschimbarea termenului din 21 mai 2014, iar instanţa i-a acceptat cererea, stabilind un nou termen pentru miercuri, 9 aprilie, până la care Primăria trebuia să depună actele în baza cărora comisia de disciplină a propus sancţionarea lui Fudulaiche. Numai că la termenul de miercurea trecută instanţa a dat o nouă amânare stabilind viitorul termen în dosar pentru 9 mai. În procesul Angelicăi Bratu a rămas în continuare valabil termenul anunţat pentru luna viitoare.

Cu batista pe ţambal

Important de menţionat este faptul că tocmai la aceste două procese a făcut referire primarul Aurel Simionescu atunci când a propus amânarea evaluării activităţii lui Fudulaiche după ce consilierul local din partea PP-LC, Ene Tache, ceruse în mod expres analiza activităţii secretarului autosuspendat şi demiterea acestuia. "A rămas înţelegerea să apară propunerea de evaluare imediat în prima şedinţă după ce vom avea o primă hotărâre de instanţă judecătorească, ce ar putea să fie la începutul lui mai, din câte înţeleg eu", a declarat la finele lunii trecute primarul Aurel Simionescu. În acest mod s-a pus pentru a doua oară batista pe ţambal privind acest subiect, după ce în 2011 a fost retras de pe ordinea de zi un proiect privind evaluarea activităţii lui Fudulaiche. Pe surse, reporterii "Obiectiv" au aflat că la şedinţa din martie 2011 fusese promovat un astfel de proiect, care în mod suspect a fost scos de pe ordinea de zi. Astfel, de la venirea lui Fudulaiche la Primărie nu s-a luat niciodată în discuţie la modul oficial activitatea funcţionarului public.
Reamintim că în cazul megainvestiţiei de aproape 100 milioane de lei fără TVA privind modernizarea Bulevardului Dorobanţilor, Auditul Naţional a dispus în urma unui control aplicarea unei corecţii de 25% cu minus la contribuţia UE, ceea ce, grosso modo, însemna majorarea contribuţiei locale la cofinanţarea acestui proiect cu aproximativ 20 milioane lei. Motivul: inspectorii de la audit au ajuns la concluzia că în ce priveşte Caietul de sarcini al licitaţiei pentru atribuirea contractului de lucrări, acesta a fost făcut cu dedicaţie. Obiecţiunile Auditului Naţional au fost ridicate în dreptul unei prevederi care a impus ofertanţilor să facă dovada deţinerii ori închirierii unor staţii de betoane şi asfalt pe o rază de câteva zeci de kilometri în jurul oraşului. Această cerinţă, a concluzionat raportul de control, ar fi îngrădit accesul la licitaţie pentru posibilii ofertanţi. În final megacontractul a fost câştigat de asocierea formată din "Tancrad", "Euro Construct", "Max Boegl" şi "Swietelsky Baugesellschaft".

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro