Fuego, Loredana, Angela Similea şi Ovidiu Komornyc, invitaţi la Festivalul "George Grigoriu" | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Fuego, Loredana, Angela Similea şi Ovidiu Komornyc, invitaţi la Festivalul "George Grigoriu"

În perioada 18 - 20 mai, la Casa Tineretului va avea loc o nouă ediţie a concursului internaţional de muzică uşoară "George Grigoriu". Anul acesta, trofeul este un autoturism BMW seria 1, iar premiile sunt şi ele consistente: I - 2.500 euro, II - 2.000 euro, III - 1.500 euro şi cele trei menţiuni - fiecare de câte 500 euro. Se va mai acorda şi Premiul Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România.
În prima seară, pe 18 mai, vor susţine recitaluri Antonio Marino, câştigătorul Trofeului 2011, şi Fuego, iar sâmbătă, 19 mai, vor cânta Elena Mândru, câştigătoarea Trofeului primei ediţii, din 2005, şi Loredana. Duminică, la Gală, vor concerta Angela Similea şi Ovidiu Komornyc. Participă 14 concurenţi din: Bulgaria, Polonia, Belarus,Turcia, Rusia, Moldova, Estonia, Macedonia, Albania, Slovacia, Slovenia, Italia şi 11 din România. Brăila va fi reprezentată de Raluca Elena Bobe. Juriul îl are ca preşedinte pe Marius Ţeicu, iar membri sunt: Titus Andrei, Horia Moculescu, Andreea Andrei, Mariana Iordache, Oleg Volontir din Republica Moldova, Franco Ianizzi din Italia, membru în juriul de preselecţie la Festivalul San Remo, Martin Karnolski şi Rumiana Nacheva din Bulgaria. Fiecare zi de festival va fi transmisă în direct pe TVR3, începând cu ora 19.00, iar sâmbătă, 19 mai, va fi transmis în direct pe canalul TVR2, "Atenţie se cântă!", de la Brăila.
Organizatori sunt Centrul de Creaţie, Consiliul Judeţean, iar coproducători TVR3 şi Societatea Română de Radiodifuziune.

Municipalitatea este pregătită pentru festival

Legat de demararea concursului "George Grigoriu", edilul-şef a ţinut să menţioneze că administraţia locală face tot posibilul să pună la dispoziţie suficiente locuri de parcare în faţa Casei Tineretului, gazda evenimentului. "Mâine începe «George Grigoriu», în organizarea Consiliului Judeţean. Noi ne-am străduit să avem o zonă cât de cât frumoasă în această perioadă, în care se lucrează în toate părţile. Sper ca vremea să ne lase să închidem puţin şi aici în faţă, ultimele săpături. Nu va fi asfalt, dar oricum, să nu fie şanţuri astfel încât şi parcarea aceasta să poată să fie folosită", a spus ieri Aurel Simionescu, în cadrul unei conferinţe de presă. (Alexandru NECULA)

Bunea Stancu, interzis la Festivalul "George Grigoriu"

Cea de-a opta ediţie a Festivalului "George Grigoriu", care va debuta astăzi la Brăila, va avea un element inedit, dictat de campania electorală. Gheorghe Bunea Stancu, preşedintele Consiliului Judeţean, organizatorul manifestării culturale, nu va putea urca pe scenă deoarece emisiunea va fi transmisă în direct/înregistrată de TVR (alternativ canalele 2 şi 3), iar Stancu este candidat pentru un nou mandat la şefia CJ. Potrivit CNA, niciun post de televiziune nu va avea dreptul să transmită imagini cu candidaţi în campania electorală sau însemne ale formaţiunilor politice, în afara emisiunilor electorale. Aşadar, candidatul USL nu va putea profita de oportunitatea festivalului pentru a-şi face campanie electorală. "Conform legii alegerilor locale şi deciziei CNA privind desfăşurarea campaniei electorale în audiovizual, începând cu prima zi a campaniei electorale, candidaţii pot să participe numai la emisiunile electorale şi de dezbateri electorale. Aşadar, SRTV va încălca legea dacă va difuza pe un canal al său, în timpul campaniei electorale, o manifestare în care este implicat în mod direct un candidat", a precizat Narcisa Iorga, membru în Consiliul Naţional al Autovizualului (CNA), care a apreciat că acest gen de manifestare nu se înscrie în prevederea conform căreia candidaţii aflaţi în funcţii publice pot apărea în emisiunile informative numai în probleme de strictă actualitate, legate de exercitarea funcţiei lor. (R.P.)

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro