Vineri, la ora 12.00, Gheorghe C. (56 de ani), din oraşul Ianca, a reclamat la Poliţie că, în timp ce se afla în exercitarea atribuţiunilor de serviciu ca funcţionar public la primăria din oraş, a fost agresat verbal şi ameninţat cu acte de violenţă de către localnicul Marius S. (40 de ani). Politiştii au efectuat cercetări şi au întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj.
