Fundaţia "Fiii Brăilei" a participat la ONGFest Constanţa | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Fundaţia "Fiii Brăilei" a participat la ONGFest Constanţa


Timp de două zile, Fundaţia "Fiii Brăilei" şi-a prezentat activitatea în cadrul Festivalului Naţional al Organizaţiilor Nonguvernamentale din România, cel mai amplu eveniment al sectorului nonguvernamental din ţară. Evenimentul de la Constanţa a marcat finalul Caravanei ONGFest, care a străbătut toată ţara, începând cu 9 septembrie şi s-a oprit în zece oraşe: Bucureşti, Iaşi, Bacău, Craiova, Sibiu, Miercurea Ciuc, Cluj, Oradea, Timişoara şi Constanţa. Fundaţia "Fiii Brăilei" a participat la două ediţii, la Bucureşti în perioada 9-11 septembrie şi Constanţa 15-16 octombrie, unde şi-a prezentat activitatea în faţa publicului, cât şi a celorlalte ONG-uri interesate de încheierea de parteneriate sau viitoare colaborări.

Pe parcursul celor două zile, participanţii au avut parte de seminarii, workshopuri, ateliere, teatru, film, concerte, cântece, dansuri, o agendă culturală bogată. Fundaţia "Fiii Brăilei" a invitat trei ansambluri pe care le susţine şi le promovează: "Muşeţeanca" din Însurăţei, Formaţia de dansuri populare "Corbeanca" din Corbu Nou şi "Tudoreanca" din comuna Salcia Tudor, dar şi solistele de muzică populară Laura Soga şi Maria Ciocan, reprezentative pentru zona noastră.

Preşedintele Fundaţiei "Fiii Brăilei", Sergiu Diacomatu, consideră că Târgul Economiei Sociale a fost o oportunitate de a aduce ONG-ul în atenţia cetăţenilor şi de a prezenta publicului larg valorile care fac cinste judeţului Brăila.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro