Fuziune PNL-ALDE | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal
Comunicat de presă

Fuziune PNL-ALDE

• pe 24 martie, Consiliul Politic Național al PNL a aprobat protocolul de fuziune

Dintr-un comunicat de presă am aflat că pe 24 martie, în ședința Consiliului Politic Național al Partidului Național Liberal, au fost luate următoarele decizii:

1. Aprobarea protocolului de fuziune PNL cu ALDE (876 voturi pentru)

2. Aprobarea alianței electorale PNL-PSD pentru alegerile europarlamentare (838 voturi pentru)

3. Numirea lui Vlad Nistor drept membru în Biroul Executiv cu rang de vicepreședinte (876 voturi pentru)

„De acum înainte nu avem altceva de făcut decât să ne implicăm cât mai mult în activitatea noastră. Există entuziasm, există motivare și trebuie să avem încredere în forțele noastre să putem duce toate etapele anului electoral 2024”, a declarat Nicolae Ciucă în interiorul ședinței referitor la constituirea protocolului de fuziune cu ALDE.

 

Partidul National Liberal rămâne cel mai important partid al dreptei româneşti, partidul integrator care își propune să înglobeze toate curentele de orientare politică de dreapta din România, se afirmă în comunicatul de presă semnat de Departamentul de comunicare PNL.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro