Gelozie mortala | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Gelozie mortala

Tinarul de 29 de ani, din localitatea Baraganu, care a murit dupa ce a fost lovit in plina figura de noul iubit al concubinei sale, suferea de o afectiune congenitala, pe fondul careia a survenit decesul. Este concluzia examenului medico-legal, in baza careia se continua cercetarile, de catre procurorul criminalist Mircea Ionescu. Virgil Simion a venit in apartamentul fostei sale concubine pus pe harta si s-a luat la cearta cu noul ei iubit, care l-a lovit o singura data, destul cit sa provoace decesul tinarului.
Procurorul criminalist Mircea Ionescu a audiat, in cursul zilei de ieri, pina in jurul orei 16, atit invinuitul, Gheorghita Lambru, cit si martorii. Potrivit unor surse din cadrul Parchetului Braila, in urma audierilor, procurorul a decis ca invinuitul sa fie cercetat in stare de libertate, urmind ca, pe masura ce ancheta inainteaza, sa poata propune instantei, daca va fi cazul, arestarea preventiva a lui Gheorghita Lambru.
Potrivit informatiilor pe care le-am obtinut ieri, Virgil Simion si concubina sa, Veronica, au trait impreuna 7 ani, insa el era foarte gelos, si relatia lor era plina de nabadai. Vecinii spun ca se certau destul de des, pentru ca Virgil nu suporta sa o vada cu alti barbati. Ultima oara cind a venit in apartamentul ei, acolo se aflau noul iubit al femeii si un prieten al acestuia. Barbatii s-au luat la cearta, noul iubit al Vioricai l-a lovit pe Virgil, iar acesta a cazut mort. Vecinii spun ca in apartament nu s-a auzit nici un fel de zgomot si au aflat ca s-a intimplat ceva grav, abia cind a venit Salvarea.
"L-au lovit chiar aici, in apartament, doi prieteni de-ai ei. Cind a venit Salvarea, el deja era mort. El era cam violent si ea voia sa se desparta de el, dar Virgil o forta sa ramina impreuna. In seara respectiva, el bause toata noaptea, ca i-a furat bani din casa, 600 de mii si buletinul", ne-a spus Iuliana Iacob, vecina Vioricai.
Un alt vecin, Mihai Cirjan, ne-a spus ca Virgil era un om la locul lui, si ca se mai certa cu ea, asa cum se cearta sotii, in orice familie obisnuita: "Era mai blind, mai linistit, chiar am baut un paharel cu el, dar nu era violent. Cu Viorica se impaca asa, ca fiecare om, mai cu cearta, mai cu binele...".

"Ea, cind avea bani, il chema la ea, cind n-avea bani, il trimitea la mine acasa"


Mitu Simion, tatal victimei, o considera vinovata pe iubita fiului sau, pentru tot ce s-a intimplat. El ne-a spus ca nu a fost prima oara cind baiatul sau lua bataie de la diversi indivizi, pusi de Viorica. El este sigur ca femeia statea cu fiul sau doar din interes: "L-au batut astia, pusi de ea, de iubita lui. Se certau tot timpul. Ea, cind avea bani, il chema la ea, cind n-avea bani, il trimitea la mine acasa. «Du-te la tac'tu si la ma-ta!», asa ii zicea, cind se desparteau si voia sa scape de el".
Odata cu Salvarea au sosit la fata locului si politistii, care au luat act de faptul ca asistenta a confirmat moartea barbatului si au anuntat conducerea JPJ. "La fata locului, cind m-am deplasat, persoana respectiva era decedata, era trintita cu fata in jos. Imediat am anuntat comanda Inspectoratului, s-a deplasat la fata locului o echipa care a inceput cercetarile", ne-a declarat, ieri, agentul sef adj. Viorel Munteanu, de la postul de politie din Baraganu.
Examenul medico-legal a pus in evidenta o legatura de cauzalitate intre lovitura primita si moartea victimei. Totusi, medicul legist a constatat ca Virgil Simion suferea de o afectiune mai veche, pe fondul careia a survenit moartea, din cauza unei hemoragii provocate de spargerea unor vase de singe. "Barbatul a suferit citeva leziuni minore in zona fetei si a decedat ca urmare a unor leziuni cerebrale majore, care au survenit pe fondul unor afectiuni vechi, cu mare probabilitate, de origine congenitala", ne-a declarat Aurelian Savu, medic legist.
Daca va fi gasit vinovat, Lambru risca pina la 15 ani de inchisoare, pentru lovituri cauzatoare de moarte.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro