Georgia a cerut Rusiei sa anuleze toate deciziile care ii incalca suveranitatea | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Georgia a cerut Rusiei sa anuleze toate deciziile care ii incalca suveranitatea

Georgia a cerut joi Rusiei sa anuleze toate deciziile care ii incalca suveranitatea, dupa ce Moscova a anuntat ca intentioneaza sa stabileasca relatii strinse cu cele doua regiuni separatiste georgiene, relateaza Reuters.
"Cerem Rusiei sa anuleze toate deciziile care incalca suveranitatea Georgiei", a declarat presedintele georgian, Mihail Saakasvili, intr-o sedinta a Guvernului de la Tbilisi.
Moscova a anuntat recent ca intentioneaza sa stabileasca relatii strinse cu autoritatile din Abhazia si Osetia de Sud, care si-au proclamat independenta fata de Georgia la inceputul anilor 1990.
Presedintele rus Vladimir Putin a cerut Guvernului sau sa recunosca anumite documente emise de autoritatile separatiste si sa coopereze cu ele in domeniul comertului si a altor domenii, fapt care a provocat reactia dura a NATO, UE si Statele Unite.
Presedintele georgian Mihail Saakasvili, ale carui relatii cu Moscova sint tensionate, a cerut secretarului general al NATO sa ceara Rusiei sa renunte la decizia de a consolida relatiile cu cele doua regiuni separatiste.
"NATO si comunitatea internationala cer, de asemenea, nu doar atenuarea acestei masuri, ci revizuirea si anularea ei", a precizat Saakasvili.
Statele Unite si importante state membre UE sint aliati apropiati ai Georgiei si suspecteaza Rusia ca incearca sa pedepseasca mica tara caucaziana pentru intentia de a se alatura NATO.
Secretarul general NATO Jaap de Hoop Scheffer a cerut Rusiei sa renunte la aceste masuri in timp ce un oficial american de rang inalt a afirmat ca Moscova se implica intr-un joc politic periculos.
Georgia a spus ca, pe linga cererea de convocare a unei sedinte extraordinare a Consililului de Securitate ONU, se va folosi si de mecanismul Berlin, in vederea organizarii unei intilniri a Organizatiei pentru Securitate si Cooperare in Europa.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro