Germania pledează pentru „continuarea fermă a parcursului de întărire a statului de drept şi a luptei anticorupţie” | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Germania pledează pentru „continuarea fermă a parcursului de întărire a statului de drept şi a luptei anticorupţie”

Germania pledează pentru stabilitate şi predictibilitate în România şi pentru „continuarea fermă a parcursului de întărire a statului de drept şi a luptei împotriva corupţiei în ţară”, a declarat, miercuri, în cursul primei sale întâlniri cu presa, noul ambasador al Germaniei la Bucureşti, Cort Meier-Klodt, potrivit News.ro.

 

„România să îşi continue cursul reformelor şi să păşească în continuare pe calea de succes pe care a pornit, cu ani în urmă, şi că confere un caracter ireversibil realizărilor sale”, arată diplomatul german.

Potrivit acestuia, „Guvernul federal sprijină acest aspect de multă vreme, la cel mai înalt nivel: doamna cancelar federal Merkel, cât şi preşedintele federal Gauck, în cursul vizitei sale întreprinse în 2016 în România, au subliniat cât se poate de clar acest lucru în discuţiile purtate cu preşedintele Iohannis, cu Guvernul, cu reprezentanţi ai justiţiei şi ai societăţii civile, exprimându-şi respectul pentru performanţele atinse de România în ultimii ani”.

Ambasadorul Germaniei la Bucureşti a precizat că va relua acest mesaj în cursul întâlnirilor pe care intenţionează să le aibă în viitorul apropiat cu reprezentanţi ai noului Guvern.

Întrebat despre intenţia preşedintelui Iohannis de a convoca un referendum pe tema graţierii şi a modificărilor aduse Codurilor penal şi de procedură penală, şeful misiunii diplomatice de la Bucureşti a precizat că trebuie să existe un dialog „deschis şi transparent” între experţi şi Parlament şi că trebuie găsite „căile de participare” pentru toţi partenerii implicaţi. El a atras, însă, atenţia că nu este de datoria sa să spună cum se va realiza acest lucru.

Ambasadorul a afirmat în conferinţa de presă că lupta anticorupţie şi consoolidarea statului de drept sunt factori importanţi pentru binele economic al României. „Ambele elemente reprezintă factori puternici vizaţi întotdeauna de posibilii investitori în cadrul procesului lor decizional, la alegerea unei destinaţii de investiţii”, a explicat el.

Meier-Koldt a apreciat faptul că noul Guvern condus de premierul Grindeanu, la fel ca cel prcedent şi ca preşedintele Iohannis, „şi-au declarat clar adeziunea faţă de un parcurs pro-european” şi că România „doreşte să facă parte din nucleul Europei care clădeşte viitorul comun”.

„Acesta reprezintă pentru Guvernul federal, pentru mine personal, la început, un mesaj foarte bun: în acest sens avem nevoie de ‘mai multă Românie’ şi suntem pregătiţi să conlucrăm mai intens”, cu atât mai mult cu cât România va prelua preşedinţia UE în 2019.

Aceasta îi va oferi ţării noastre şansa de a contribui „în mod decisiv, cu un grad sporit de vizibilitate, la depăşirea actualelor provocări la adresa Europei”.

Printre aceste provocări se numără ieşirea Marii Britanii din UE, iar României îi va reveni, ca ţară care va asigura preşedinţia blocului comunitar în acea perioadă, încheierea negocierilor dintre Londra şi Bruxelles.

„Pe de altă parte, şi România, la rândul ei, are nevoie de solidaritatea partenerilor europeni, de pildă privitor la chestiunea liberei circulaţii a forţei de muncă sau în cadrul negocierilor privind cadrul financiar multianual”, a spus ambasadorul.

În ceea ce priveşte politica de securitate şi cea privind comerţul exterior, „va fi nevoie (…) de sporirea eforturilor noastre, eforturi care trebuie să fie comune, europene”, a precizat diplomatul, avertizând că singura cale spre succes este prin luarea în calcul şi a beneficiilor paneuropene.

În aceste condiţii, Germania este pregătită să intensifice colaborarea bilaterală cu România, cu atât mai mult cu cât anul acesta se împlinesc 25 de ani de semnarea Tratatului de prietenie româno-german şi 50 de ani de relaţii diplomatice.

Ambasadorul Cord Meier-Klodt i-a prezentat, pe 17 ianuarie, preşedintelui României, Klaus Iohannis, scrisoarea sa de acreditare semnată de preşedintele federal Joachim Gauck, preluând astfel, în mod oficial, mandatul său de nou ambasador al Republicii Federale Germania în România.

Înainte de a deveni şeful Ambasadei Germaniei la Bucureşti, el a a servit ca reprezentant special al Preşedinţiei (Germane) OSCE în 2016 pentru procesul de reglementare transnistreană, ocazie cu care a colaborat cu autorităţile române. El a descris această colaborare drept „fiabilă”.

În perioada 2014-2015, a fost Însărcinat pentru Europa de Est, Caucaz şi Asia Centrală în Ministerul de Externe german, iar între 2002-2005 a fost şeful secţiei de presă a Ambasadei germane la Moscova. Cu o experienţă de 30 de ani în diplomaţie, ambasadorul a mai servit în Reprezentanţa Permanentă la ONU New York, la Colegiul NATO de la Roma, dar şi la ambasadele germane din Londra şi New Delhi.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro