"Ghiuri" a impartit 1.000 de mici saracilor | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

"Ghiuri" a impartit 1.000 de mici saracilor

Meniuri de restaurant, in cimitir, de Pastele Blajinilor. Acestea au fost oferite, ieri, in cimitirul "Sfintul Constantin" din municipiu in care, mai nou, obisnuita pomana a evoluat la o masa de lux pentru saracii care vin sa manince bine pe gratis, macar o data in an. Pe linga pastrama, miel, muschi tiganesc, sarmale, somn si pui, oamenii strazii, cersetorii, dar si batrineii cu pensii de mizerie, care se jeneaza sa ceara de pomana, s-au putut delecta, ieri, si cu mici proaspeti, pregatiti chiar sub ochii lor. Pentru a se asigura ca mincarea este cu adevarat de calitate, asa cum merita sufletul raposatilor, cei mai cu dare de mina si-au adus si bucatarul de acasa si l-au pus la treaba printre morminte.
Cimitirul "Sfintul Constantin" s-a umplut la refuz de lume, inca de la primele ore ale diminetii, astfel incit la ora 10.00, parcarea era arhiplina, si a fost nevoie de citiva politisti, pentru ca in zona sa se mai poata circula. Sute de oameni, fie ei vagabonzi fara capatii, cersetori amariti sau batrinei saraci, care abia-si duc zilele de azi pe miine, au fost serviti cu bunatati cum n-au mai mincat de ani de zile. Chiar daca decorul a fost unul mai putin placut, oamenii au profitat de ocazie si si-au facut plinul cu mincaruri alese, facute de bucatari de meserie.
In memoria raposatei sotii, Gheorghe Farcas, zis "Ghiuri", a intins un gratar pe aleea principala, la intrarea in cimitir si a oferit tuturor celor care treceau mici care sfiriiau chiar sub nasul lor, dar si vin de casa.
"Facem pomana, dupa obiceiul nostru. De ce anume mici la gratar?
Pentru ca ii placeau raposatei mele sotii, puteam sa-i dau orice cind plecam in oras, ei tot micii la gratar ii placeau. Am facut comanda speciala pentru mici, am luat 1.000, cinci sute am adus dimineata si acum, ca s-au terminat, am trimis dupa restul de cinci sute. Dam la toata lumea care trece, si mai dau si un pahar de vin bun, facut de mine, acasa", ne-a spus Farcas.
Bucatarul adus de "Ghiuri" ne-a asigurat ca are de munca si ca nu i se pare nimic ciudat, in a gati in cimitir. "Am pregatit deja cinci sute, si mai avem alte cinci sute. Nu e nimic ciudat, sa-i facem in cimitir.
De ce sa fie ciudat, e pomana! Sint proaspeti, e carnea buna, cu atestat, tot! Maninca lumea de rupe, nu vedeti ce-i aici? Vedeti ca nu dovedim?".
Nici Ilie Margean, ruda lui Farcas, nu s-a lasat mai prejos, si-a intins masa mare linga crucea raposatei mame, cu un meniu demn de un restaurant: "Am pregatit si noi cite ceva de mincare, ce se vede, miel, curcan, muschi tiganesc, sarmale, somn, deci peste. E ceea ce-i placea raposatei, de-aia le-am ales. Avem cozonac, uitati, avem de toate, uite si sticla de whisky".
In acest an, Pastele Blajinilor a fost pentru multi dintre saracii orasului o sarbatoare de neuitat.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro