Gorbaciov este convins de caracterul spontan al revoltelor din O. Mijlociu | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Gorbaciov este convins de caracterul spontan al revoltelor din O. Mijlociu

"Nu cred că ceea ce se întâmplă în aceste regiuni a fost ceva pregătit sau declanşat de cineva", a spus el.

Unii experţi au spus că problemele din Libia, Bahrain, Yemen, Algeria, Iordania, Iran şi Irak ar fi fost orchestrate din exterior.

După ce a subliniat necesitatea adoptării unei viziuni mondiale asupra acestor evenimente, Gorbaciov a spus: "Lumea se schimbă. Aceste procese trebuie studiate. Este important să înţelegem că ele au loc în contextul a tot ceea ce se întâmplă acum în Europa şi lumea întreagă".

Gorbaciov a avertizat UE şi SUA faţă de orice tentativă de ingerinţă. "Cred că este important ca ţările europene şi americanii să adopte o atitudine responsabilă faţă de ceea ce se întâmplă şi să evite să joce vreo carte", a subliniat el.

În opinia sa, ONU ar trebui implicat în această situaţie.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro