Grădiniţa din Ciocile stă să se prăbuşească peste copii | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Grădiniţa din Ciocile stă să se prăbuşească peste copii

Clădirea Grădiniţei din comuna Ciocile este în pericol de a se prăbuşi peste copii. Educatoarele se tem să mai intre la clasă, speriate că un cutremur ar putea provoca o mare nenorocire. Cu toate acestea, zilnic, aproape o sută de suflete, copii şi educatoare, înfruntă acest pericol şi vin la grădiniţă. Primăria nu a găsit o soluţie pentru a rezolva problema, unitatea fiind pe lista de aşteptare pentru a intra într-un program de finanţare de către Guvern, cu sprijin de la Banca Mondială. Din cauză că este amplasată pe o hrubă, clădirea a început să se surpe, pereţii au crăpat, tavanul s-a curbat, geamurile nu se mai închid. În aceste condiţii, 81 de copii, împărţiţi în 4 grupe, se joacă zilnic, învaţă poezii sau cântecele, fără să ştie că îi pândeşte un pericol. "Am investit în mobiler nou, grădiniţa arată ca o căsuţă din poveşti, cu tot felul de personaje pictate pe pereţi, cu dotare corespunzătoare copiilor. Păcat că nu am reuşit să reabilităm sediul, aşteptăm să fie prins pentru finanţare de la Banca Mondială", a spus Elisabeta Sobaru Coman, primarul comunei Ciocile.
De altfel, aceasta este o problemă întâlnită la mai toate clădirile din comună, fie că sunt sedii ale unor instituţii sau casele localnicilor. "Tot satul este plin de gropi de bucate, cum se zicea înainte. Iar acum, orice casă faci, ba se lasă de un colţ, ba se crapă, tot timpul trebuie să repari", a precizat primarul. Şi clădirea şcolii din comună, unde învaţă elevii din clasele V-VIII, care a fost reabilitată recent, a suferit de aceeaşi "boală". "Ne aşteptam să fie o groapă, dar nu era, constructorii au găsit un zid de cărămidă dedesubt, dar pământul era tasat. Pe vremuri a fost un hambar de cereale, o groapă atât de mare că puteau întoarce căruţa, un siloz subteran", a adăugat Daniela Pirpiliu, directorul şcolii. O altă şcoală din comună, cea din satul Chichineţu, aşteaptă să fie consolidată, fiind depus un proiect pe Programul Operaţional Regional. Această şcoală a mai intrat în reabilitare la sfârşitul anului 2006, cu fonduri din rezervele bugetare, însă acestea au fost insuficiente, fiind executate lucrări de reparaţii numai la acoperiş. În 2007, Primăria comunei a alocat 1 miliard lei, din care s-a realizat izolaţia exterioară şi s-au montat termopane, însă fundaţia a rămas tot neconsolidată.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro