Grecia ar putea primi la începutul lui noiembrie opt miliarde de euro de la FMI, UE şi BCE | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Grecia ar putea primi la începutul lui noiembrie opt miliarde de euro de la FMI, UE şi BCE

Uniunea Europeană (UE), Fondul Monetar International (FMI) şi Banca Centrală Europeană (BCE) au anunţat că au stabilit împreună cu autoritătile de la Atena "politicile economice şi financiare" care să permită deblocarea următoarei tranşe din pachetul de salvare pentru Grecia.
Statele din zona euro vor contribui la ajutorul acordat Greciei cu 5,8 miliarde euro, restul de 2,2 miliarde euro venind din partea FMI.
"Succesul programului continuă să depindă de mobilizarea finanţării adecvate, atât prin implicarea sectorului privat, cât şi a sectorului de stat," se mai arată în comunicat.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro